3dots.ro

Vocea României, atenționare din partea CNA: ”Am văzut o fată drăguţă, blondă, ne-am uitat şi între picioarele ei” 

Vocea României, atenționare din partea CNA: ”Am văzut o fată drăguţă, blondă, ne-am uitat şi între picioarele ei” 
Din articol:

Pro TV a primit o atenționare din partea CNA după ce în cadrul emisiunii ”Vocea României”, din motive de rating după cum consideră forul de reglementare audio-vizual, nu a intervenit la montajul emisiunii și a lăsat, pe post, să se vadă zona intimă a unei concurente.

Este vorba de concurenta Maria Guci, din Republica Moldova, care, înainte de a intra pe scenă, a povestit despre faptul că a fost abuzată când avea 17 ani, iar după terminarea interviului au fost arătate cadre luate de jos, de sub fustă.

”Mi se pare ca v-aţi folosit de acea persoană şi de acea poveste. Ati spus-o, am plâns cu toţii, ne-am emoţionat, dar am văzut o fată drăguţă, blondă, ne-am uitat şi între picioarele ei. Efectiv am simţit-o că a fost făcută de rating, adică e bună de rating, dar nu am învăţat nimic.

Pur şi simplu asta a fost senzaţia că a fost folosită. Această poveste şi această fată a fost folosită şi de voi prin felul în care aţi ales să o prezentaţi”, a spus Cristina Pocora, membru CNA, conform Pagina de media.

”Ceea ce s-a văzut în cadru este culoarul de mers pe scenă pe care îl folosesc toţi concurenţii la fel şi luminile. Este intrarea pe care o folosesc toţi concurenţii. Nu a fost nimic intenţionat sau deosebit, dar aici aş remarca mesajul pe care l-a transmis doamna… E păcat să nu ne axăm pe mesajul pe care l-a transmis”, a ripostat reprezentantul Pro TV.

”Asta speram să rămână pe mesaj, dar a fost atât de nefericită filmarea aceea şi chiar nimeni s-o vadă, în condiţiile în care se montează emisiunea, nu era în direct. Adică aţi anulat-o pur şi simplu. Aţi anulat povestea, aţi anulat personajul. Aţi folosit-o”, a comentat Monica Gubernat, președinta CNA.

 

 

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs