Șmecheri, în timpul unei razii a polițiștilor: «Nu vii tu din pădure să-mi ceri mie buletinul!» - video

10 Apr 2020 | scris de Anita Raicu

Unii chiar nu înțeleg că starea de urgență, în vigoare pe teritoriul României, implică respectarea strică a regulilor impuse de ordonanțele militare, ba mai mult, chiar se consideră prea șmecheri pentru a le urma...

Șmecheri, în timpul unei razii a polițiștilor: «Nu vii tu din pădure să-mi ceri mie buletinul!» - video

Forţele de ordine din Hunedoara au efectuat o razie într-un cartier al Hunedoarei, în care poliţiştii şi angajaţii Poliţiei Locale au verificat dacă localnicii respectă prevederile impuse de ordonanţele militare publicate în contextul Stării de urgenţă.

Un tânăr şi soţia sa, opriţi de un echipaj de Poliţie, au fost amendaţi fiecare cu câte 5.000 de lei, pentru faptul că nu şi-au justificat prezenţa pe stradă, neavânddocumentele solicitate, şi pentru nerespectarea ordonanţelor militare referitoare la restricţionarea circulaţiei.

La vederea poliţiştilor, cei doi au devenit recalcitranţi şi i-au acuzat pe aceştia că nu s-au legitimat şi că ”le-au terorizat copilul” şi au refuzat să le prezinte actele de identitate.

"N-am buletinul la mine, n-am nicio dată să-ţi dau. Nu vii tu din partea aia, din pădure, să-mi ceri tu mie buletinul. Lasă că pentru asta îţi arat eu ţie. Te dau în judecată că mi-ai speriat şi mi-ai terorizat copilul.

Cum să mă legitimez, dacă sunt pe trotuar şi aştept să se ”debloace” drumul?”, le-a strigat bărbatul, în timp ce soţia sa a sunat la 112, pentru a reclama că au fost opriţi abuziv de poliţişti. Scena a fost filmată de şofer şi publicată pe o pagină de socializare.

În cele din urmă cei doi au fost aduşi la sediul Poliţiei municipale şi amendaţi. 


CLICK - Follow us on Google News