Fotbalist, pedepsit de echipa de club din Ungaria pentru că a ales să reprezinte România

22 Aug 2019 | scris de Andrei Romașcan

Adrian Rus, component al reprezentativei U 21, alături de care a demonstrat că este un fundaș de mare valoare, la turneul final din Italia și San Marino, Euro 2019, suferă un tratament discriminatoriu la echipa sa de club, Mol Vidi, fiind disputat de naționalele României și Ungariei.

  • Fotbalist, pedepsit de echipa de club din Ungaria pentru că a ales să reprezinte România

Un fundaş de mare perspectivă, născut la Satu Mare, Adrian Rus s-a format şi a crescut ca fotbalist în Ungaria. De altfel, cu excepţia sezonului trecut, când a fost împrumutat în Liga I, la Sepsi Sfântu Gheorghe, Rus a jucat numai în Ungaria. Iar din acest sezon a semnat cu Mol-Vidi, liderul primei ligi după trei etape. 

Fostul jucător al celor de la Sepsi are probleme la actualul său club, Mol Vidi, din cauza faptului că a fost selecționat în lotul României, pentru meciurile cu Spania și Malta, susține Cosmin Contra.

”Rus a jucat două meciuri ca titular la Mol Vidi, dar când a primit convocarea la naționala României a fost trimis la echipa a doua, în Divizia C. Este mai dificilă situația lui, pentru că este un jucător eligibil și pentru naționala Ungariei.

Am vorbit cu băiatul. Cei de acolo au pus presiune pe el înainte de a-i trimite noi convocarea. I-au spus, ’dom’ne, să alegi naționala Ungariei, că acolo nu ai nicio șansă să joci la ei’. Iar el le-a spus că ’mie mi-a cântat imnul național la Euro 2019 și vreau să joc pentru România.

Eu tot o să-l chem. Chiar dacă n-a jucat la Mol Vidi în ultima vreme, el tot are meciuri în picioare, pentru că a fost la echipa a doua”, a spus Contra, la Digi Sport.

SHARE