Antrenorul olandez al lotului de gimnastică al României i-a interzis Cătălinei Ponor să se apropie de sportive
Cătălinei Ponor, una dintre marile campioane ale gimnasticii românești, i s-a interzis de către coordonatorul lotului reprezentatativ la Campionatele Mondiale din Belgia, Patrick Kiens, să se mai apropie de reprezentantele noastre.
Cătălina Ponor nu face parte din delegația țării noastre, ea fiind invitată la competiția mondială în calitate de reprezentant al sportivilor la nivelul Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, funcţie pe care o ocupă de doi ani. O altă fostă mare gimnastă a României, Daniela Silivaş, este prezentă în Belgia ca ambasador al forului mondial.
Potrivit Orangesport, în timpul competiției, Cătălina Ponor s-a apropiat și a abordat-o pe una dintre fetele din lotul nostru în ideea de a discuta cu ea despre anumite lucruri care ţin de evoluţia acesteia.
După acest moment, fosta mare campioană a fost reclamată de Patrick Kiens, antrenorul României preşedintele Comitetului Tehnic Feminin, Donatella Sachi, olandezul solicitând ca Ponor stea la distanță fetele noastre.
”Este incredibil ce se întâmplă în Belgia. Acest no-name care îşi arogă dreptul de a conduce acum lotul României a avut tupeul inimaginabil să o tragă la răspundere pe Cătălina Ponor, una dintre cele mai valoroase gimnaste ale României din toate timpurile.
Acest domn Patrick ar trebui, înainte de toate, să facă cerere de audienţă la Ponor pentru a dialoga cu ea. Ce o să se întâmple în momentul în care Nadia Comăneci se va apropia de fete? Va reacţiona la fel? Aşa ceva este de necrezut! Inimaginabil”, a comentat un apropiat la lotului României.
Patrick Kiens, coregraf bine cotat în lumea gimnasticii mondiale, are în trecutul său acuzații de abuz cel puțin verbal asupra gimnastelor pe care le antrenat la clubul său din Olanda. A fost achitat într-un scandal mult mai amplu din gimnastica batavă. Pentru că procurorul de caz a contestat decizia și apoi au apărut alte acuzații, Kiens a făcut o înțelegere în urma căreia a fost suspendat timp de șase luni, având doi ani de supraveghere.