Avocații i-au promis Simonei Halep că va juca la Australian Open 2024
Simona Halep contestă hotărârea tribunalului și a ITIA cu privire suspendarea de patru ani din circuitul tenisului mondial pe care a primit-o în urmă cu o săptămână .
Jucătoarea românca și avocații ei spun că se așteptau la o pedeapsă minimă și că au fost șocați la comunicarea deciziei și au contraatacat dând în judecată compania producătoare a suplimentului nutritiv contaminat cu Roxadustat, și vor face apel și la TAS.
Așteptările Simonei pentru noul an sunt enorme: să joace la Australian Open. Pare ireal, dacă ne gândim la situația în care se regăsește în acest moment, și totuși avocații ei i-au promis că fac tot posibilul să rezolve problema suspendării până la finalul acestui an, astfel încât jucătoarea de tenis să se poată înscrie la primul turneu de Grand Slam al anului 2024.
Avocatul Howard Jacobs, cel care a apărat-o și pe Maria Șarapova în procesul de dopaj, spune că pregătește un recurs la Curtea de Arbitraj Sportiv, care are autoritatea de a anula decizia tribunalului ITIA sau de a reduce pedeapsa. Jacobs a reprezentat numeroși sportivi în fața tribunalului de la Lausanne, printre care și pe Șarapova, dar și mai mulți sportivi din Rusia și Europa de Est prinși folosind meldonium.
În cazul Mariei Șarapova, Jacobs a obținut o reducere a pedepsei de la doi ani la 15 luni, în martie 2016. Lui Marin Cilic, un alt jucător de tenis pe care l-a reprezentat avocatul, i-a fost redusă suspendarea de nouă luni la patru, în 2013.
”Există o mulțime de astfel de exemple. Cred că avem faptele și știința de partea noastră”, a spus Howard Jacobs, pentru Front Office Sports.
Avocatul a susținut că va obține rapid un răspuns de la TAS, care va veni chiar înainte de startul Australian Open, competiție care începe la mijlocul lunii ianuarie, astfel c, jucătoarea noastră să se poată prezenta la primul turneu de Grand Slam al anului 2024.
Nu se cunosc detalii despre argumentele pe care se bazează Howard Jacobs, însă pentru ca acest lucru să fie posibil, Simona Halep ar trebui să obțină o reducere a suspendării la maximum un an și trei luni. Până acum, ea și-a ispășit un an din pedeapsă, iar pană la finalul anului mai sunt un pic peste trei luni. Chiar dacă procedurile greoaie de la TAS au fost reduse, timpul de așteptare pentru un verdict al Curții de Arbitraj Sportiv variază între câteva luni și doi ani.
Desigur că ne-am bucura pentru Simona, dar totuși să nu uităm că în urmă cu câteva săptămâni, înainte de pronunțarea verdictului, sportiva spunea că a fost apărată magistral de echipa sa de avocați în fața judecătorilor, după care a venit suspendarea cea mai drastică.
Deși ITIA și tribunalul Sport Resolutions au decis negru pe alb că a fost vorba de dopaj, Simona și avocații săi susțin că a fost doar o contaminare. Judecătorii au acceptat că acel supliment a fost contaminat, dar în urma analizelor au ajuns la concluzia că valoarea de Roxadustat care a reieșit în urma testului antidoping nu putea fi atât de mare doar din această cauză.
Unul dintre apărătorii sportivei, Bogdan Stoica, susține însă că dacă Halep ar fi luat o singură pastilă de Roxadustat, concentrația din urină ar fi trebuit să fie de 10.000 de ori mai mare față de cea găsită în proba de urină.
“Cazul clasic este al unui atlet public care a luat o tabletă de Roxadustat la fiecare două zile, vreme de 19 zile. După ultima zi de ingerare, nivelul concentrației era de 18.000 de nanograme/mililitru, care înseamnă în esență de aproape de 90.000 de ori mai mult decât concentrația găsită în proba Simonei”, a spus Bogdan Stoica pentru Euronews.