Canada, la picioarele Biancăi Andreescu. Trudeau: Ai scris istorie și ai făcut o țară mândră

08 Sep 2019 | scris de Anita Raicu

După un parcurs extraordinar în 2019, încununat de triumful la US Open,  Bianca Andreescu este noua vedetă a tenisului mondial și a devenit una din cele mai iubite canadience.

  • Canada, la picioarele Biancăi Andreescu. Trudeau: Ai scris istorie și ai făcut o țară mândră

Premierul Canadei, Justin Trudeau, a felicitat-o pe Bianca Andreescu, prima jucătoare canadiană care câștigă un turneu de Grand Slam, US Open.

"Felicitări, Bianca Andreescu! Ai scris istorie şi ai făcut o ţară foarte mândră", a transmis Justin Trudeau, pe contul său deTwitter.

Presa din Canada este la picioarele fetei de 19 ani. Cel mai important cotidian canadian, The Globe and Mail, scrie despre performanța jucătoarei cu origini românești, catalogând victoria acesteia drept una istorică pentru sportul canadian, lăudându-i ascensiunea fulminantă.

"Până în această primăvară, puțină lume auzise de Bianca Andreescu. Acum, veți auzi non-stop de ea! Următoarea decadă este a ei. Acest titlu de Mare Slam, primul cucerit vreodată de un canadian, a venit după o victorie convingătoare în fața poate a celei mai mari jucătoare de tenis din istorie. O finală cu un tenis de mare calitate. Bianca Andreescu este un nume pe care nu îl vom uita!", notează editorialistul Cathal Kelly.

Toronto Star aseamănă victoria Biancăi Anreescu cu cea a celor de la Toronto Raptors în NBA din această vară,  care a devenit prima formație canadiană care se impune în campionatul nord-american de baschet.

"She, the North. Adolescenta Bianca Andreescu o invinge pe Serena Williams pentru a deveni prima canadianca detinatoare de Grand Slam", titrează cei de la Toronto Star, cu referire aici la sloganul celor de la Raptors, "We, the North".

"Bianca Andreescu a început acest an pe poziția 152 WTA, fiind clasată înainte de US Open pe locul 15 în lume. Ascensiunea sa fulminantă a fost și este una dintre cele mai frumoase povești ale sportului canadian din acest an, iar victoria de sâmbătă ne îndeamnă să  credem ca aceasta poveste va continua", mai adauga ziarul din Toronto.

SHARE