3dots.ro

”Nevaccinatul” Djokovic l-a învins pe CTP! ”Nu pot să nu scriu. Ar fi nedrept față de tenis…“

”Nevaccinatul” Djokovic l-a învins pe CTP! ”Nu pot să nu scriu. Ar fi nedrept față de tenis…“

Devenit ”inamicul public nr. 1” al tuturor autorităților de pe mapamond, prin refuzul său de a se vaccina în timpul pandemiei, Novak Djokovic a mai reușit o performanță, deși nu una la fel de remarcabilă precum cele pe care le are în tenis: l-a învins pe Cristian Tudor Popescu!

În timpul pandemiei, declarându-se scârbit de faptul că Djokovic refuză să se vaccineze pentru a participa la Australian Open, CTP a declarat că nu va mai comenta niciodată performanțele sportive ale sârbului. Așa a și făcut, până astăzi!

Impresionat de parcursul pe care îl are Nole în acest an la Roland Garros, CTP nu s-a putut abține și a comentat modul în care sârbul a ”renăscut” pe teren, atunci când toată lumea îl credea învins. Un comentariu care ce demonstrează pasiunea înflăcărată a jurnalistului pentru tenis…

______________

Lupta cu creierul

”E mult de când n-am mai scris despre un meci al lui Djoković. Comportamentul lui în încercarea de a juca fără vaccin la AOpen în timpul pandemiei m-a afectat rău.

Acum însă, nu pot, pur și simplu nu pot să nu scriu. Ar fi și nedrept față de tenis să n-o fac.

De 3 zile încoace îl privesc pe Djoković cum cade de 5 ori și se ridică de 6. La 37 de ani. În fața unor adversari mai tineri cu cel puțin 10 ani.

Marele sârb mi-a contrazis percepțiile sedimentate în mai mult de jumătate de secol de viață în tenis. Aveam pretenția că știu, după cum arată și cum se mișcă jucătorii, cine va pierde meciul înainte ca el să se sfârșească. La 2-1 la seturi pentru un Lorenzo Musetti excepțional, îl vedeam limpede pe Djoković ca învins.

Totul la el transmitea mesajul: ”Nu mai pot”. Cu Francisco Cerundolo a fost și mai și: 2-1 la seturi și 4-2 pentru argentinianul care venea tăvălug. Am avut impresia că Djoković se scurge în zgură, ca o statuie de ceară, că într-un sfert de oră e terminat.

De fiecare dată, cred că triplul campion de la Roland Garros a făcut un lucru infernal de greu și periculos, într-un fel cum n-am mai văzut pe nimeni în afară de Rafael Nadal: și-a redus la tăcere propriul creier. Gândul „Nu mai poți, ai făcut și așa prea mult, ai 37 de ani, totul are o limită, nu mai are rost să te chinui, te rupi de tot” e generat de creier, nu de corp. Întotdeauna corpul mai are resurse „la roșu” – barierele de protecție ale creierului te împiedică să ajungi la ele. Djoković le-a rupt.

În clipa în care, după ce a făcut un volé imposibil, cu șpagat, în extensie totală, pe passing-ul în cros extrem sub fileu al lui Cisco Kid, căzut cu pieptul pe zgură a găsit puterea să mimeze cu brațele zborul avionului, pentru public (care, caz rar, a fost de partea lui), am priceput că va câștiga. În 10 seturi, în spre 10 ore de joc.

Scriu aceste rânduri și cu recunoștință. Căci milenarul Djoković este unul dintre foarte puținii jucători pentru care mă mai uit la tenisul de azi. Un singur lucru nu mai pot să-l fac ca pe vremuri: să-i spun Nole…”, a scris CTP pe pagina lui de Facebook.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs