David Popovici: «Sunt onorat de prietenia voastră, a românilor răspândiți pe tot globul!»

30 Iul 2021 | scris de Monica Nistor

Tânărul înotător român David Popovici, participant la Olimpiada de la Tokyo, suprinde plăcut un număr din ce în ce mai mare de români prin mesajele pe care le adresează lumii. 

David Popovici: «Sunt onorat de prietenia voastră, a românilor răspândiți pe tot globul!»

Meritele sale nu sunt doar recordurile sportive uimitoare pentru vârsta pe care o are, 16 ani, dar și seriozitatea cu care se antrenează, precum si rândurile pline de emoție si modestie pe care le transmite românilor de pretutindeni, mulțumind pentru susținere. 

”Sunt impresionat de incredibila susținere pe care am primit-o, de faptul că v-ați rupt din timpul și somnul vostru ca să mă urmăriți și simt că bucuria pe care v-am adus-o este la fel de mare ca bucuria mea că am participat la cea mai mare competiție sportivă din lume. 

Sunt onorat de prietenia voastră, a românilor răspândiți pe tot globul!
Am lângă mine oameni minunați care mă ajută să devin cea mai bună versiune a mea ca sportiv dar mai ales ca om și le mulțumesc!

Adrian Rădulescu, Dragoș Luscan Pregatire Fizica & Kinetoterapie, Valentin Grigoras, Bob Seebohar, Stijn Corten sunt oamenii care m-au adus aici și alături de care voi continua. 

Am câștigat multă experiență, am cunoscut oameni pe care cu admirație îi priveam doar la tv iar câștigul meu personal este că am făcut parte din spiritul olimpic "????????????????????????, ????????????????????????, ????????????????????????????” - Mai repede, mai sus, mai puternic.

Rămân focusat pe obiectivele mele și la fel de conștient că sunt la început de drum. E nevoie de timp, răbdare și pasiune și consider că le am pe toate trei. 
Vă mulțumesc pentru tot! 

PS "Cel mai important lucru la Jocurile Olimpice nu este să câștigi, ci să participi, așa cum în viață nu contează triumful, ci lupta. Esențial nu e să cucerești, ci să lupți bine. ”
Pierre de Coubertin

PS2 Deloc întâmplător, astăzi este ziua internațională a prieteniei”, a scris David Popovici pe pagina sa de Facebook.


CLICK - Follow us on Google News