
Reacția soţiei lui Tamaş, de negăsit de ieri-noapte, din restaurant: Sunt cumva mă-sa? Ce treabă am eu?

”Bad Boy” Tamaș nu se dezminte, fiind implicat, din nou, într-o poveste ce pare scrisă de scenariștii ”Hangover”…
Venit în România în cantonament, alături de echipa sa de club, Hapoel Haifa, Gabi Tamaș a postat în noaptea de sâmbătă spre duminică, o poză dintr-un local de fiţe din zona Herăstrău, iar de atunci este de negăsit, nimeni nu se ştie unde se află!
Tamaș nu s-a mai întors la hotel, odată cu colegii săi, care au primit câteva ore libere după meci. Fundaşul de 35 de ani a lipsit şi de la antrenamentul de astăzi şi, în ciuda încercărilor repetate ale oficialilor echipei, nu a putut fi contactat nici până la această oră!
Ioana, soţia lui Tamaş, a oferit media un răspuns care spune totul despre situaţia familială în care se află jucătorul: ”Habar nu am unde este! Eu sunt cu familia, sunt foarte ocupată. Nu am reuşit nici eu să vorbesc cu el. Dar, ce? Sunt cumva mă-sa? Ce treabă am eu? Este treaba lui ce face! Nu ştiu unde se află acum“.
Yoav Katz, patronul celor de la Hapoel Haifa, a vorbit şi el despre situaţia lui Tamaş, după cum a informat gsp.ro.
”Noi suntem foarte îngrijoraţi că nu am dat de Tamaş. Nu ştim ce s-a întâmplat. Cei care au avut permisie au putut sta la restaurant până la 1.30 azi-noapte. Am vorbit personal cu el şi era în ordine în acel moment. De atunci nu mai ştim nimic de el.
Vrem întâi să-l căutăm şi să ştim ce s-a întâmplat cu el, înainte să luăm alte măsuri. România nu e Statele Unite, China sau Rusia. E o ţară mică, dar noi sperăm din suflet să-l găsim. Nu sunt deloc liniştit, dar nu vreau să trag concluzii“, a spus Katz.