Pușcaș, după semifinala cu Germania: Plâng de fericire, că de tristețe nu am de ce. Vom demonstra și mai mult că România are calitate

27 Iun 2019 | scris de Andrei Romașcan

George Pușcaș, marcatorul celor două goluri ale României U21 împotriva Germaniei U21, în semifinala de la EURO 2019, a declarat imediat după meci că nu are de ce să fie trist: „Astăzi am scris istorie”.

  • Pușcaș, după semifinala cu Germania: Plâng de fericire, că de tristețe nu am de ce. Vom demonstra și mai mult că România are calitate

”Pur şi simplu am dat tot ce am avut mai bun. Vreau să mulţumesc tuturor care au fost azi la stadion, colegi, antrenori, a fost ceva incredibil. Am dat tot ce am avut mai bun, tot ce ne-a stat în cale am crezut că putem elimina.

Astăzi, probabil Germania a fost mai bună în ultimele minute şi trebuie să fim mândri. Astăzi am jucat acasă, am făcut mândri milioane de români. Diaspora s-a uitat la noi, toată lumea”, a declarat George Pușcaș, imediat după meci.

„Toată echipa și-a făcut treaba, toată lumea a dat ce-a avut mai bun. Plâng de fericire, că de tristețe nu am de ce. Astăzi am scris istorie. Rămânem cu acești suporteri minunați. Cu asta să plecăm de aici, pentru că avem fotbal și de acum încolo vom demonstra și mai mult că România are calitate”, a adăugat atacantul naționalei.

SHARE