3dots.ro

Simona Halep, contestată de o altă campioană a României. «Cum se face că are tupeul să pretindă asta…»

Simona Halep, contestată de o altă campioană a României. «Cum se face că are tupeul să pretindă asta…»
Din articol:

Simona Halep ar vrea să fie portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo, care sunt programate în acest an, în intervalul 23 iulie – 8 august. însă această dorință a sa are parte de contestatari. 

Halep a vrut să fie portdrapel și la Jocurile Olimpice din 2016, însă a pierdut în fața Cătălinei Ponor. Atunci nici nu s-a mai prezentat la lotul pentru JO, motivând că nu merge la Rio de frica virusului Zika.

Fosta mare înotătoare Beatrice Câşlarunu este deloc de acord ca Simona Halep să poarte drapelul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Câșlaru, dublă medaliată la Jocurile Olimpice, la natație, în proba de 400 m mixt, a contestat  pretenția lui Halep, într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.

”Cine vrea ea să fie??? Cum se face că are tupeul să pretindă asta, când ar fi fair-play întâi să câștige medalie și apoi, peste 3 ani, sa ceara steagul!!! Sau, hai să îi dăm steagul dacă ne aduce aurul olimpic!

Eu nu voi uita când doamna Lipă a purtat drapelul la Olimpiadă. Nu a comentat nimeni! Că nu te poți egala cu palmaresul lor, al campionilor! Pe mine Halep nu mă convinge deloc că merită să poarte drapelul!”, a scris Beatrice Câşlaru.

_________________

Beatrice Câşlaru a participat la 3 ediții de Jocuri Olimpice. La Atlanta, în 1996, a obținut un loc 6 în proba de 400 metri mixt, la Sydney, în 2000, a cucerit și două medalii, argint în proba de 200 de metri mixt și bronz la 400 metri mixt, însă la Atena, în 2004, nu a avut performanțe notabile.

Alte medalii importante cucerite de Beatrice Câşlaru:

3 medalii de aur la Campionatele Europene

7 medalii de argint și una de bronz, tot la Campionatele Europene

2 medalii de bronz la Campionatele Mondiale, în 2001 și 2003, ambele la 400 m mixt.

Cine a purtat drapelul României la precedentele JO de vară:

2016 – Cătălina Ponor, gimnastică

2012 – Horia Tecău, tenis

2008 – Valeria Beșe, handbal

2004 – Elisabeta Lipă, canotaj

2000 – Elisabeta Lipă, canotaj

1996 – Iulica Ruican, canotaj

1992 – Costel Grasu, atletism

1988 – Vasile Andrei, lupte

1984 – Corneliu Ion, tir

1980 – Vasile Andrei, lupte

1976 – Nicolae Martinescu, lupte

1972 – Aurel Vernescu, caiac-canoe

1968 – Aurel Vernescu, caiac-canoe

1964 – Aurel Vernescu, caiac-canoe

1960 – Alexandru Bizim, atletism

1956 – Iosif Sîrbu, tir

1952 – Dumitru Paraschivescu, atletism

1936 – Șerban Mănciulescu, tir

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs