Să fie fotbal! Și a fost…

Într-o zi de joi, undeva prin mijlocul Atlanticului, România încerca să-și aducă echipa de fotbal să joace pe propriul teren, la București, la Campionatul European de Fotbal ce va avea loc în vara anului viitor. Dacă și coronavirusul va consimți să ne redea până atunci măcar o parte din plăcerile vieții.

Dacă meciul de fotbal ar fi avut loc în urmă cu 30 de ani, probabil interesul creat în jurul lui ar fi fost unul destul de redus, având în vedere diferența dintre cele două echipe la momentul respectiv, majoritatea microbiștilor fiind interesați de scorul cu care am fi câștigat.

Previzibil, deși mulți aveau speranțe, Islanda s-a impus în fața României și își va juca șansele de calificare la CE în compania Ungariei, care a caștigat în fața Bulgariei.

Deși scorul nu o demonstrează elocvent, între cele două echipe prezente astăzi pe teren s-a putut remarca aceeași diferența ca între niște ingineri care-și fac treaba cât se poate de onest și serios, în limitele cunoștințelor lor, și o adunătură de zilieri, despre care s-ar spune că-s meșteri cu mistria, n-au habar ce și de ce construiesc.

E cumva aceeași discrepanță existentă între cele două națiuni, și n-avea cum să fie altfel. Oricât ne-am dori să părem altfel, în majoritatea cazurilor, atunci când suntem lângă niște profesioniști, nu putem părea altfel decât niște amatori.

Islanda s-a impus pentru că muncește și se încăpățânează să o facă cu abnegație până îi și iese.

Pe lângă mai multe mâini moarte introduse în teren, cu excepția lui Stanciu, care a părut că-și dorește mai mult, Rădoi a introdus în teren o echipă fără vlagă, fără dorință și uneori, trist, fără posibilități de a demonstra că știe fotbal.

Comentatorii partidei, lamentabili, aminteau din când în când că noi suntem echipa mai tehnică, deși pe teren se întâmpla ca realitatea să fie fix pe dos. Preluari ca la carte, pase pe poziție viitoare, depășiri în viteză, șuturi, islandezii ne-au fost superiori la toate capitolele.

Culmea e că și golul înscris de noi, din penalty, a fost unul nemeritat, venit dintr-o fază decisă de arbitrajul VAR, la o învălmășeală produsă în careul adversarilor, care nu anunța nimic periculos, dacă un islandez n-ar fi avut proasta inspirație să-și deschidă brațele și să lovească cu cotul.

N-ar mai fi foarte multe de spus. Poate doar o altă imagine remarcată, una care ne reprezintă. Pe spatele echipamentului antrenorului Islandei scria chiar numele țării pe care o reprezenta, pe când pe-al lui Rădoi scria ”Timișoreana”. Un alt sponsor al echipei avea și el sigla mai mare decât numele României…