3dots.ro

Marius Șumudică și-a anunțat retragerea din antrenorat la numai 52 de ani

Marius Șumudică și-a anunțat retragerea din antrenorat la numai 52 de ani

Marius Șumudică, unul din antrenorii români de fotbal cu cea mai bună expunere media, a anunțat că a luat decizia de a-și încheia cariera la numai 52 de ani.

Șumudică spune că cel mai probabil va rămâne în fotbal, cel mai probabil, ca analist TV, dar că în prezent își dorește să fie mai aproape de familie.

Marius Șumudică se află sub contract la Al-Raed, după ce în vara anului trecut a semnat o înțelegere valabilă pe doi ani.

„În data de 4 martie 2023, mai exact peste două zile, împlinesc 52 de ani. A sosit vremea să stau mai mult alături de frumoasa mea familie, pe care, datorită fotbalului, am neglijat-o într-o mare măsură.

Îmi cer scuze familiei și promit că foarte curând ei vor fi pe primul plan, cu riscul de a spune stop meseriei de antrenor. Fotbalul mi-a dat totul, dar familia mea merită mai multă atenție.

Vă iubesc și vă promit că mă voi dedica vouă cât mai curând. În maxim câteva săptămâni, fotbalul va fi istorie pentru mine.

Îmi iubesc soția, copiii, părinții, și Dumnezeu îmi spune că trebuie să fac acest pas”, a anunțat Șumudică.

Cariera lui Marius Șumudică ca antrenor

Marius Șumudică a obținut până acum trei trofee în cariera de antrenor. Primul a venit în sezonul 2015/2016, când a cucerit titlul cu Astra Giurgiu. În ediția următoare, cu aceeași echipă, tehnicianul a câștigat și Super Cupa României.
În sezonul trecut, chiar dacă a plecat de la CFR Cluj după primele 6 etape, a primit medalia de campion al României, întrucât a părăsit gruparea ardeleană când aceasta ocupa primul loc în Liga 1.

Marius Șumudică a obținut performanțe notabile și în afara fotbalului românesc. Printre altele, românul a fost foarte apreciat la Al-Shabab, pe care a condus-o în două rânduri, dar și la Kayserispor și la Gaziantep.

În 2016, a calificat-o pe Astra în șaisprezecimile Europa League, dintr-o grupă din care mai făceau parte AS Roma, Viktoria Plzen și Austria Viena.
În 2019, Șumudică a fost desemnat al treilea cel mai bun antrenor din Arabia Saudită.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs