3dots.ro

Participarea handbalistelor la CE, condiționată de obligativitatea vaccinării: ‘Fetele au refuzat. E dreptul fiecăreia’

Participarea handbalistelor la CE, condiționată de obligativitatea vaccinării: ‘Fetele au refuzat. E dreptul fiecăreia’
Din articol:

În ultima perioadă, discuțiile despre obligativitatea vaccinării, despre certificatele verzi, păreau a fi desuete și de domeniul trecutului, dar, lucrurile nu stau chiar așa!

O dovedește situația în care a ajuns naționala feminină de handbal a României, înaintea Campionatului European, găzduit de Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru, ce va avea loc între 4 și 20 noiembrie.

România a pierdut mai multe handbaliste din lot, după ce Federația Europeană de Handbal (EHF) a condiționat participarea oficialilor și jucătoarelor la competiția continentală de vaccinarea anti-COVID. Ceea ce s-ar putea interpreta drept ”condiția Djokovic”…

Condiția impusă de EHF nu se rezumă la efectuarea celor două doze, în cazul serurilor Pfizer și Moderna, ci o include și pe cea de-a treia (booster).

Florentin Pera, selecționerul României, a fost prima persoană din delegație care, pentru a se conforma cerințelor EHF, a fost nevoit să treacă pe la medicul de familie pentru a se vaccina.

La fel au procedat și unele jucătoare importante, precum Cristina Neagu, dar nu toate fetele au fost însă de acord cu impunerea vaccinării drept o condiție obligatorie pentru a putea juca handbal. 

”E adevărat că ne-am confruntat cu o situație complicată în formarea lotului, având în vedere că una din condițiile obligatorii de participare la Campionatul European din acest an e ca fiecare jucătoare să aibă schema completă de vaccinare.

Fiind condiționați de această regulă, am solicitat o evidență care să cuprindă eligibilitatea jucătoarelor din lotul lărgit de 35.

Din păcate, o serie de jucătoare nu îndeplinesc acest criteriu de participare și nici n-au fost de acord să se vaccineze, decizie ce reprezintă un drept al fiecăreia în parte, care ține de sănătate și nu de partea sportivă“, a declarat Florentin Pera pentru Gazeta Sporturilor.

Eurosport a scris că sportivele Gloriei Buzău (Andra Moroianu, Bianca Harabagiu, Alina Ilie), dar și alte jucătoare, precum Dana Baed-Kader, Elena Dache Roșu, Andreea Mihart și Andreea Popa se numără printre cele care au refuzat vaccinarea și, drept urmare, vor rata Europeanul din noiembrie.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs