Nevaccinatul Novak Djokovic, exclus de americani și în acest an de la Indian Wells și Miami

Nevaccinatul Novak Djokovic, exclus de americani și în acest an de la Indian Wells și Miami

Novak Djokovic și Rafael Nadal sunt cei mai titrați jucători de tenis, iar un meci între cei doi ar reprezenta un regal pentru iubitorii acestui sport, indiferent de simpatia pentru unul sau altul.

În ultimii doi ani, Australian Open a fost privat de un posibil meci Djokovic – Nadal. În 2022, a lipsit Nole, gonit de organizatori, iar acum s-a accidentat Nadal.

Din păcate, nici în următoarele luni, nu prea sunt șanse ca acest duel să poată fi urmărit.

În primul rând, Nadal este indisponibil, aproape două luni, fiind accidentat. Așadar, spaniolul va lipsi de la Dubai (27 februarie – 4 martie), unde Djokovicise află pe lista participanților.

După Dubai, cele mai importante întreceri din circuitul ATP sunt cele din SUA: Indian Wells (6-19 martie) și Miami (19 martie – 2 aprilie).

Dacă Nadal are, teoretic, șanse să participe, în funcție de cum va evolua situația sa medicală, în schimb, Djokovic, la cum stau lucrurile în acest moment, va fi din nou exclus de pe tablou.

Și, deși pare ireal, se va întâmpla din cauza aceluiași certificat de vaccinare, care lipsește în cazul său și care e în continuare cerut cetățenilor străini la intrarea pe teritoriul Statelor Unite.

Iar această regulă va rămâne în vigoare până pe 11 mai.

”Ar fi frumos să vedem dacă putem ridica aceste restricții ceva mai devreme și să-l vedem pe Djokovic jucând la Indian Wells și Miami. N-ar fi normal să nu i se permită să participe la aceste turnee“, a spus Tommy Haas, directorul turneului de la Indian Wells.

Cum omenirea a pierdut o mare parte din normalitate în pandemie, probabil, Djokovic va rata cele două competiții disputate în SUA.

Ceea ce înseamnă că Nole și Rafa s-ar pute întâlni abia în cadrul turneului de la Monte Carlo (8-16 aprilie),  care va marca începerea sezonului de zgură.