Câți bani trebuie să returneze Simona Halep, dacă suspendarea pentru dopaj, de patru ani, va deveni definitivă
ITIA a anunțat marți că Simona Halep, 31 de ani, dublă campioană de Grand Slam, a fost acuzată de două încălcări separate ale TADP.
Potrivit regulamentului WADA, agenția mondială antidoping, un sportiv suspendat pentru dopaj este obligat să restituie orice premiu în bani pe care l-a câștigat.
Dacă decizia de suspendare pentru dopaj va fi menținută de tribunalele sportive și va deveni definitivă, Simona Halep va trebui să returneze banii primiți la US Open, unde a fost depistată pozitiv cu Roxadustat.
Astfel, Simona Halep va fi obligată să restituie suma de 80.000 de dolari pe care a câștigat-o la US Open în 2022, unde a fost eliminată în primul tur, după ce-a pierdut meciul disputat cu Daria Snigur, scor 2-6, 6-0, 4-6.
Deocamdată, Simona Halep a decis să atace decizia ITIA adresându-se Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.