3dots.ro

Simona Halep, o greșeala care i-a ruinat cariera? O ipoteză în parte confirmată de propriile declarații

Simona Halep, o greșeala care i-a ruinat cariera? O ipoteză în parte confirmată de propriile declarații
Din articol:

Din momentul în care Simona Halep a picat testul antidoping și până la decizia prin care tribunalul sportiv a anunțat suspendarea sa au trecut nu mai puțin de 379 de zile.

Hățișul birocratic și, probabil, lipsa de empatie față de situația româncei face ca decizia sa de a face apel la Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne să fie de fapt o continuare a luptei crâncene pentru salvarea reputației sale și mai puțin una pentru revenirea în viața sportivă.

Asta pentru că e puțin probabil că mai poate fi vorba de tenis în cazul Simonei în următoarea perioadă, pentru că, dacă s-ar menține suspendarea actuală, de patru ani, ea ar avea drept de joc în octombrie 2026, atunci când va avea 35 de ani.

Marea întrebare pentru cei care susțin și cred în nevinovăția Simonei este cum de a ajuns în această situație, în condițiile în care toți cei care i-au fost aproape de-a lungul carierei sale sunt dispuși să bage mâna în foc pentru a certifica profilul moral și corectitudinea sa?

Răspunsul, cumva voalat, se află în reacția publică pe care Halep a oferit-o imediat după aflarea deciziei de suspendare.

Concret, ne aflăm în fața unui scenariu bulversant: Halep s-a lăsat pe mâna oamenilor lui Mouratgolou și aceasta s-a dovedit a fi cea mai mare greșeală comisă de ea!

”Înaintea sezonului pe hard din 2022, la recomandarea echipei mele de încredere și a fizioterapeutului, am revizuit suplimentele nutritive.

Niciunul dintre ingredientele enumerate pe aceste noi suplimente nu includea substanțe interzise, însă acum știm – și tribunalul a fost de acord- că unul dintre ele era contaminat cu roxadustat. Am fost testată aproape săptămânal, după testul meu inițial pozitiv, până în prima parte a anului 2023, toate rezultatele fiind negative.

Nicio substanță interzisă nu a fost găsită vreodată în probele mele de sânge sau de urină, cu singura excepție a unui test pozitiv din 29 august pentru Roxadustat, care era prezent la un nivel extrem de scăzut și care, dacă luăm în considerare testul meu negativ, făcut cu trei zile înainte de testul pozitiv, ar fi putut fi cauzat doar de o expunere accidentală la Roxadustat”, a declarat Halep în comunicatul pe care l-a publicat imediat după aflarea sentinței.

Se remarcă faptul că Halep face referire un moment foarte important – ”înaintea sezonului pe hard din 2022“. Deși nu face precizarea, e clar că ea se referă la a doua parte a sezonului de hard din 2022, căci prima parte a fost între ianuarie – martie 2022, când ea n-a avut nicio problemă.

Deci,, perioada la care se referă Halep e cea de la începutul lunii august 2022, debutul turneelor disputate în America –  Washington, Toronto (pe care l-a câștigat), Cincinnati și US Open.

În acest context, se remarcă faptul că înainte de a pleca în America, Halep a luat o decizie care a surprins pe toată lumea la vremea respectivă: a renunțat la preparatorul ei fizic, Teo Cercel – cel mai longeviv membru din stafful său, persoana care se ocupa inclusiv de prepararea suplimentelor nutritive folosite de Halep!

Decizia despărțirii de Teo Cercel a fost explicată chiar de Halep, chiar înainte să dispute primul meci în turneul Citi Open de la Washington:

”Totul e Mouratoglou acum! Echipa e 100% Mouratoglou! Tot ce mă înconjoară are legătură cu Academia lui și cu el! Credeam că o voi termina cu tenisul la 30 de ani, dar acum am început un nou capitol frumos și mă bucur de asta! Voi vedea cât de bună voi fi pe viitor! Da, am avut încredere în el din prima secundă! Deci totul e nou! Dar am încredere în el și mă simt în siguranță!“.

Din nefericire, ce a urmat dovedește că decizia renunțării la Teo Cercel este marea greșeală pe care a comis-o Halep!

De altfel, în primele reacții ale lui Halep după momentul în care s-a aflat că a picat testul antidoping la New York, sportiva a vorbit despre o ”trădare“, un cuvânt care a fost interpretat ca fiind o referire la noua echipă, pe mâna cărora s-a lăsat și care au băgat-o în acest scandal monstru.

Această ipoteză primește în acest moment o susținere suplimentară, după ce Halep vorbește despre faptul că a luat niște suplimente, ce s-au dovedit a fi contaminate, ”la recomandarea echipei mele de încredere și a fizioterapeutului“ – trimiterea la stafful lui Mouratoglou fiind una cât se poate de clară!

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs