Un alt vis împlinit! Ce mesaj de felicitare i-a adresat Ducesa de Cambridge Simonei Halep

13 Iul 2019 | scris de Monica Pavelescu

Simona Halep a învins-o în două seturi (6-2, 6-2) pe sportiva americană Serena Williams în finala de la Wimbledon şi a câştigat astfel al doilea trofeu de Grand Slam din carieră. 

  • Un alt vis împlinit! Ce mesaj de felicitare i-a adresat Ducesa de Cambridge Simonei Halep

Înainte de a intra pe teren, Simona a recunoscut că şi-ar dori ca la meci să asiste şi Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, pe care o admiră foarte mult. 

Simona Halep a trăit momente magice după triumful de la Wimbledon. După ce şi-a văzut numele gravat alături de celelalte campioane, ea a fost invitată în loja regală, unde şi-a văzut visul împlinit - s-a întâlnit cu Ducesa de Cambridge, Kate Middleton. Ducesa a felicitat-o pentru victorie şi i-a mărturisit că a fost încântată de jocul etalat în arenă. Simona i-a mulţumit şi i-a răspuns printr-o plecăciune. 

”Ai facut un meci incredibil, a fost cu adevărat impresionant. Felicitări pentru felul în care ai jucat. Ai fost o încântare“, i-a transmis Kate Middleton sportivei noastre.

Apoi, Simona Halep a fost condusă pe balconul arenei, unde o aşteptau spectatorii care nu au putut asista la meci şi au urmărit confruntarea cu Serena Williams pe un ecran gigantic. Simona a ridicat din nou preţiosul trofeu, Venus Rosewater Dish în braţe, în ovaţiile celor prezenţi. 

SHARE