3dots.ro

Simona Halep, unică în lume! Va deţine un record fabulos după Australian Open

Simona Halep, unică în lume! Va deţine un record fabulos după Australian Open
Din articol:

Simona Halep a egalat performanța obținută anul trecut la Australian Open, calificându-se în faza optimilor de finală, unde o va întâlni pe jucătoare belgiană Elise Mertens.

Halep are în acest moment 5751 de puncte în clasamentul WTA, ceea ce înseamnă că a urcat un loc, până pe 2, unde va și rămâne indiferent de rezultatele pe care le va obține mai departe în cadrul turneului australian.

Concret, Simona nu poate deveni din nou numărul unu mondial, pentru că, și dacă va câștiga titlul la Melbourne, numărul de puncte pe care le va acumula, 7321, va fi inferior celor pe care le are deja Ashleigh Barty, 8.017.

Vestea bună e că Halep nici nu poate ajunge mai jos de locul 2, întrucât toate rivalele aflate în spatele ei, Pliskova, Svitolina şi Bencic au ieşit deja din competiţie, în timp ce Bianca Andreescu nici nu participă la Australian Open. 

Dincolo de ierarhia la zi însă, marea performanţă pe care o va realiza Halep după Australian Open 2020 e prelungirea prezenței sale în Top 10 WTA, cea care confirmă definitiv locul binemeritat în istoria tenisului mondial feminin!

Halep a intrat în elita tenisului feminin în urmă cu șase ani, la 27 ianuarie 2014 şi de atunci nu a mai părăsit-o. Simona va ajunge la 315 săptămâni la rând în această zonă a clasamentului, depăşind recordul care, în acest moment, e deţinut de Marina Hingis (314 săptămâni la rând în Top 10 WTA).

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs