Halep, după victoria de la Praga: «M-am simţit în siguranţă, chiar dacă m-am plictisit foarte mult în cameră, zece zile»

16 Aug 2020 | scris de Anita Raicu

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a câştigat turneul de categorie WTA International de la Praga, după ce a învins-o, în finală, cu 6-2, 7-5, pe belgianca Elise Mertens, locul 23 WTA şi cap de serie numărul 3.

Halep, după victoria de la Praga: «M-am simţit în siguranţă, chiar dacă m-am plictisit foarte mult în cameră, zece zile»

A fost primul turneu disputat de Simona Halep din februarie, după întreruperea circuitului feminin cauzată de pandemia de coronavirus. Pentru sportiva română, succesul de la Praga Open este trofeul cu numărul 21 din carieră, al doilea în acest an, în 38 de finale jucate.

Simona Halep i-a lăudat pe organizatorii Praga Open, pentru că s-a simțit în siguranță, chiar dacă recunoaște că s-a plictisit în camera de hotel timp de zece zile, cât a durat competiția.

"Vreau să vă mulţumesc tuturor că aţi venit astăzi să ne susţineţi. Ştiu că sunt condiţii grele şi vremuri grele, dar apreciez cu adevărat că aţi venit să ne susţineţi, azi, în finală.

Vreau să-i mulţumesc de asemenea lui David (n.r. - David Trunda, directorul turneului) pentru o săptămână grozavă, pentru o treabă extraordinară, ştiu că nu este uşor, ţinând cont de toate regulile, dar aţi reuşit să ne faceţi să ne simţim în foarte mare siguranţă, chiar dacă m-am plictisit foarte mult în cameră, zece zile”, a spus Halep.

Simona a ținut să menționeze că, după o perioadă lungă de pauză, revenirea pe teren a fost plăcută, mai ales că, a mai participat la turneul de la Praga și în urmă cu 15 ani, dar nu își mai amintește foarte bine cum a fost atunci.

"Vă mulţumesc pentru tot, a fost o săptămână grozavă. Vreau să le mulţumesc celor de la WTA şi tuturor sponsorilor, preşedintelui federaţiei, pentru că aţi făcut acest turneu posibil. După o atât de lungă pauză, a fost cu adevărat plăcut să simt din nou senzaţia de a fi pe teren.

Sunt fericită că am reuşit să câştig acest turneu, am mai fost la Parga cu aproximativ 15 ani în urmă, dar nu-mi mai amintesc foarte bine cum a fost fost. Dar m-am simţit grozav şi mi-am plăcut. Deci vă mulţumesc şi sper să revin în viitor aici”, a declarat Halep, la festivitatea organizată după finală.


CLICK - Follow us on Google News