Simona Halep, răspuns pentru Serena Williams: ”Cineva mi-a zis că jucătoarele care mă urăsc o fac pentru că le-am bătut”
Lumea tenisului a reacționat după aflarea verdictului tribunalului independent Sports Resolutions, care a suspendat-o pe Simona Halep patru ani pentru dopaj.
Printre cei care au comentat a fost si Serena Williams, care a făcut o aluzie la titlul pe care l-a pierdut la Wimbledon: ”8 e un număr mai bun”, cumva exprimându-și speranța ca l-ar putea câștiga la masa verde.
Pe 13 iulie 2019, Simona Halep o învingea pe Serena Williams în finala turneului de la Wimbledon. Pentru americană a fost o adevărată lovitură în drumul său spre glorie, pentru că victoria în meciul cu românca i-ar fi adus cel de-al 24-lea trofeu de Grand Slam și ar fi egalat-o pe Margaret Court în topul celor mai titrate jucătoare din toate timpurile
Simona Halep a oferit un prim răspuns pentru contestatari, după suspendarea sa. Întrebată despre reacțiile împotriva ei, românca nu s-a ferit să răspundă.
”Toată lumea are dreptul să mă judece, pentru că tribunalul a decis că a fost vina mea.
Cineva mi-a spus că jucătoarele care mă urăsc o fac pentru că le-am bătut”, a spus Halep într-un interviu pentru Front Office Sports.
Surse competente din lumea tenisului susțin că Serena, familiarizată cu regulamentele și posibilele sancțiuni în astfel de cazuri, ar fi cerut invocat suspendarea maximă pentru Simona.
Pedepsită pentru două capete de acuzare, o probă pozitivă cu roxadustat și neregularități în pașaportul biologic, Halep ar fi putut primi până la opt ani de suspendare. Regulamentul prevede cumularea pedepselor, iar Serena spera ca, fiind două infracțiuni doping, Halep să primească 4+4.
Conform motivării publicate, ITIA a cerut 6 ani, dar judecătorii tribunalului Sports Resolutions nu au fost de acord și au scăzut termenul la 4 ani.
”Când am primit decizia, am fost complet şocată. Nu-mi venea să cred că m-au suspendat timp de patru ani. Nu au găsit nimic rău în sângele meu. Este o nebunie că au luat această decizie cu tot ceea ce a prezentat [echipa juridică]. M-au judecat pe baza unor scenarii. Nu există nicio dovadă. Este pur şi simplu o nebunie.
Din punct de vedere mental, a fost un dezastru pentru mine, pentru că nu mă aşteptam la aşa ceva. Întotdeauna am fost atentă la ceea ce am pus în corpul meu şi nu am luat niciodată ceva fără să verific. Aşadar, este un şoc”, a mai declarat Simona Halep în interviu..
Halep a spus că substanța pentru care a fost suspendată ar fi avut ca efect exacerbarea unei probleme tiroidiene cu care se confruntă de ani de zile şi pentru tratarea căreia ia un medicament aprobat.
Un studiu al Agenţiei Europene pentru Medicamente a arătat o scădere a funcţiei tiroidiene de către cei care luau medicamentul, a cărui utilizare nu este aprobată în SUA. ”Nu avea rost să iau acest lucru. Ar fi fost împotriva mea. Nu m-ar fi ajutat”, a spus Halep.