3dots.ro

Simona Halep, prima reacţie după noile acuzaţii de dopaj: Mă simt neajutorată. Simt că vor să mă găsească vinovată de ceva ce nu am făcut niciodată!

Simona Halep, prima reacţie după noile acuzaţii de dopaj: Mă simt neajutorată. Simt că vor să mă găsească vinovată de ceva ce nu am făcut niciodată!

Simona Halep a avut o reacție promptă la scurt timp după ce Agenţia Internaţională de Integritate a tenisului (ITIA) i-a adus o nouă acuzație de dopaj.

Agenția Internațională de Integritate a Tenisului o acuză pe Simona Halep de o încălcare suplimentară și separată a Programului anti-doping din tenis, după ce a sesizat iregularități în parametrii pașaportului biologic al sportivei romance.

Simona Halep, suspendată provizoriu pentru dopaj în luna octombrie, respinge noua acuzație, susținând că se simte este hăituită de organismele anti-doping din tenis, .

”Începând cu 7 octombrie, de când am fost acuzată de ITIA de dopaj, trăiesc cel mai mare coșmar din viața mea.

Nu numai că numele meu a fost murdărit în cel mai rău mod cu putință, dar mă confrunt cu o determinare constantă din partea ITIA, dintr-un motiv pe care nu-l pot înțelege, de a-mi dovedi vinovăția, în timp ce eu nici măcar nu am luat în calcul VREODATĂ să apelez la vreo substanță interzisă.

Am încercat de două ori să fiu judecată de un tribunal independent, dar ITIA a găsit în mod constant motive pentru a amâna asta. Acum că am stabilit clar că am fost victima unei contaminări, au venit cu o așa-zisă evoluție anormală a sângelui meu.

Trei experți de renume mondial care mi-au studiat testele de sânge au fost extrem de clari și au stabilit că sângele meu este total normal.

Mă simt neajutorată în fața unei astfel de hărțuiri și simt că vor să mă găsească vinovată de ceva ce nu am făcut niciodată. Încă o dată, toată viața mea am fost total împotriva oricăru mod de a înșela, nu se aliniază cu valorile mele.

Singurul lucru la care sper în acest moment este să am posibilitatea de a accesa în sfârșit judecători independenți și imparțiali într-un tribunal, care să-mi dea șansa să-mi dovedesc nevinovăția.

Am încredere deplină în justiție și aștept cu nerăbdare să-mi pot susține în sfârșit cazul la termenul de la finalul lunii, după mai multe întârzieri provocate de ITIA.

Sprijinul celor dragi, al lumii tenisului și al fanilor mei mi-au dat curajul să continui să mă antrenez în fiecare zi și să lupt pentru adevăr. Nu am cum să vă mulțumesc îndeajuns pentru asta!”, a fost mesajul postat de Simona Halep..

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs