Revenirea Simonei Halep în tenis. De la ”Ne-a lipsit acest zâmbet”, la ”Astfel de jucători n-ar trebui să primească wild-card-uri!” – video
Simona Halep a revenit pe teren în circuitul WTA după 17 luni de pauză, fiind învinsă la Miami de Paula Badosa, jucătoare spaniolă în vârstă de 26 de ani, locul 73 WTA, într-un meci care s-a desfășurat pe durata a trei seturi, scor 6-1, 4-6, 3-6.
Chiar dacă a pierdut, Halep s-a ridicat la nivelul adversarei sale și a avut câteva lovituri care au amintit de vremurile sale bune, iar media internațională a salutat revenirea româncei în tenis.
”Simona Halep a revenit pe terenul de tenis. Ne-a lipsit acest zâmbet al Simonei”, au notat jurnaliștii britanici de la Sky Sports. ”A avut nevoie doar de câteva puncte pentru a-și reintra în ritm”, au constatat și francezii de la L’Equipe. ”Simona Halep, cu un zâmbet larg la primul ei meci de la revenire. Nu putem descrie cât de dor ne-a fost să o vedem în circuit”, a scris The Tennis Letter.
Totuși, revenirea româncei pe teren nu a fost primită pozitiv de toate colegele din circuitul de tenis feminin, ea fiind contestată deja de Caroline Wozniacki.
Întrebată despre întoarcerea pe teren a Simonei Halep, după ce TAS i-a redus suspendarea, Wozniacki a contestat prezența româncei la turneul de la Miami: ”Nu cred că acești oameni ar trebui să primească wild-card-uri!”.
”În primul rând, mereu mi-a plăcut de Simona. Am avut o relație bună. Și în trecut am vorbit deschis despre ce cred în legătură cu dopajul. Ideile mele nu s-au schimbat. Întotdeauna mi-am dorit un sport curat, corect pentru toți. Nu mă refer direct la Simona, dar, dacă cineva trișează intenționat, dacă cineva a fost testat pozitiv…
Înțeleg de ce un turneu vrea un nume mare pe tablou, dar eu cred, și nu este un atac la cineva anume, că astfel de jucători ar trebui să mai primească wild-card-uri. Dacă vrei să revii și a fost vorba de o greșeală, înțeleg, dar trebuie să o iei de jos ca să ajungi înapoi în vârf. Asta e părerea mea despre astfel de lucruri”, a spus Caroline Wozniacki la conferința de presă după victoria obținută în fața Clarei Burel, scor 6-1, 6-4, conform The Tennis Letter.
Chiar dacă a susținut că declarațiile ei nu o vizează direct pe Halep, daneza a lăsat să se înțeleagă că nici românca nu ar fi trebuit primită la Miami, unde a beneficiat de o invitație din partea organizatorilor pentru a evolua pe tabloul principal:
”Evident că situația Simonei s-a prelungit foarte mult timp. Ea a obținut o reducere a suspendării, dar nu a fost iertată, a fost o sentință mai blândă. A lipsit o perioadă bună de timp din tenis, iar acum se întoarce. Din nou, eu sper doar să avem un sport curat. E tot ce îmi doresc. Vreau să avem modele pozitive pentru tânăra generație. E un sport în care se investesc mulți bani, e foarte competitiv, mulți jucători. Vreau o luptă cinstită.
Întotdeauna am fost o jucătoare foarte onestă și am fost atentă la ceea ce am luat. Chiar și când iau Tylenol (un analgezic similar Paracetamolului – N.R.) verific de două-trei ori. Copiii mei vreau să spună: «Știi ceva? Vreau să joc tenis și vreau să fie corect!». Asta e tot ce îmi doresc. Încă mai pot. Îmi doresc să joc corect cu toată lumea. Așa văd eu lucrurile, așa îmi cresc copiii. Să lupte cinstit. Indiferent de ce vor face să aibă gândirea corectă”, a adăugat Wozniacki.