3dots.ro

Sora lui Cristiano Ronaldo îi cere fotbalistului să părăsească selecționata Portugaliei și să vină acasă, unde va primi recunoștința ce i se cuvine

Sora lui Cristiano Ronaldo îi cere fotbalistului să părăsească selecționata Portugaliei și să vină acasă, unde va primi recunoștința ce i se cuvine

Katia Aveiro, sora lui Cristiano Ronaldo, i-a cerut fotbalistului să părăsească selecționata Portugaliei de la Cupa Mondială și să vină acasă, un loc în care va simți nu ingratitudine, cum se întâmplă în Qatar, ci recunoștința ce i se cuvine.

Ronaldp s-a simțit cu adevărat nefericit după ce antrenorul Portugaliei l-a lăsat pe banca de rezerve la începutul meciului disputat de echipa sa în compania Elveției, în optimile de finală de la Cupa Mondială.

Din comentariile jurnaliștilor prezenți la fața locului, se pare că antrenorul Fernando Santos a fost iritat de modul în care s-a manifestat Ronaldo atunci când l-a înlocuit, în ultimele minute ale partidei disputate în grupe împotriva Coreei de Sud.

Se spune chiar că Ronaldp ar fi amenințat că-și va face bagajele și va părăsi Qatarul, după disputa sa cu Santos.

În lipsa sa de pe teren, Portugalia a obținut o victorie zdrobitoare, cu 6-1, înlocuitorul său, Goncalo Ramos, un atacant în vârstă de 21 de ani, înscriind de trei ori.

Evoluția tânărului atacant lusitan indică faptul că lui Ronaldo îi va fi greu să prindă echipa și la meciul următor, în sferturile de finală, unde Portugalia va întâlni Marocul.

Portugalia a învins. Mulțumim lui Dumnezeu. Noi talente ale echipei au strălucit. Chiar vom câștiga Cupa Mondială? Eu așa cred!

Din tribune spectatorii au scandat numele lui Ronaldo. Dar nu pentru că Portugalia a învins… Nu spun eu asta, toată lumea a urmărit meciul. De ce i-au scandat numele?

Mă bucură faptul că Portugalia a învins… Am văzut-o învingând de atâtea ori. Și nici chiar asta nu invalidează comportamentul unei mici facțiuni a portughezilor, care continuă să insiste cu ofensele, cu ingratitudinea.

Este trist că aud și citesc asemenea lucruri… nu în Qatar, ci chiar în țara mea, țara lui.

Mi-am dorit foarte mult! Chiar mi-am dorit să se întoarcă acasă, să părăsească echipa națională și să stea alături de noi, să îl putem îmbrățișa și să-i spunem că totul este bine, să-i reamintim despre realizările lui și din ce familie vine.

Mi-am dorit să nu mai place nicăieri. Am suferit destul, și nimeni nu știe cât de mult. Cei insignifianți nici nu știu cât de mici sunt în comparație cu tine, un uriaș.

Vino casa. Locul în care ești înțeles, îmbrățișat ca întotdeauna. Unde vei găsi reunoștință și nu ingratitudine.

Mulțumesc,Ronaldo. Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc, orice ai decide, suntem alături de tine. Până la moarte”, a scris sora lui Ronaldo, Katia Aveiro, pe contul ei de Instagram. 

Katia Aveiro nu este singura membră a familiei lui Ronaldo care a luat atitudine. Și cealaltă soră a sa, Elma, a reacționat la ceea ce consideră ”o umilință” din partea antrenorului la adresa fratelui ei.

”E o rușine să umilești un om care a dăruit atât de mult”, a scris Elma Aveiro.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs