A intrat peste vecin în curte la 4 dimineața și l-a tăiat! Scandal sângeros într-o comună din Argeș

Un bărbat de 32 de ani din comuna Bradu, județul Argeș, a fost reținut de polițiști după ce ar fi pătruns fără drept în curtea unui vecin și l-ar fi rănit cu un cuțit. Evenimentul s-a petrecut în noaptea de 30 noiembrie, autoritățile fiind sesizate prin apel la 112 în jurul orei 4:30.
La locul faptei au ajuns echipele Secției de Poliție Rurală Albota. Din verificările inițiale, rezultă că, în urma unui conflict declanșat în jurul orei 4:00, suspectul a intrat în curtea victimei și a săvârșit acte de violență asupra acesteia.
Victima a suferit o plagă tăiată și a fost transportată la spital pentru îngrijiri, gravitatea leziunilor urmând să fie evaluată printr-o expertiză medico-legală. Agresorul a părăsit imediat scena.
Polițiștii l-au identificat pe suspect în aceeași zi și l-au condus la sediu pe baza unui mandat de aducere. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru violare de domiciliu și loviri sau alte violențe.
După administrarea probelor, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat, pe 1 decembrie, procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de arestare preventivă.
Ancheta este în desfășurare sub supravegherea procurorului desemnat, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor. Persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție pe parcursul procesului penal. (Sursă: ziarobiectiv.ro)

