3dots.ro

A mers în Turcia pentru un implant de păr și dinți noi. Câteva ore mai târziu, a fost găsit fără suflare în camera de hotel

A mers în Turcia pentru un implant de păr și dinți noi. Câteva ore mai târziu, a fost găsit fără suflare în camera de hotel

Un bărbat de 36 de ani, cetățean britanic, și-a pierdut viața la Istanbul, în urma a două proceduri medicale efectuate în zile succesive: un implant de păr și o intervenție stomatologică.

Victima, identificată ca fiind Mentor Rama, de origine albaneză, a leșinat în camera de hotel la scurt timp după finalizarea tratamentului dentar, a doua dintre intervenții, relatează turkiyetoday.com. Autoritățile din Istanbul au demarat o anchetă pentru a elucida circumstanțele în care s-a produs decesul.

Conform sursei menționate, bărbatul era cazat la un hotel din districtul Şişli. După ce a efectuat transplantul de păr, a mers a doua zi pentru tratamentul stomatologic, iar la întoarcerea în camera de hotel a acuzat o stare de rău.

Un echipaj de ambulanță l-a transportat de urgență la Spitalul Seyrantepe Hamidiye Etfal, unde medicii au declarat decesul pe 11 noiembrie, în jurul orei 16:30.

După efectuarea autopsiei, trupul neînsuflețit a fost preluat de familie pentru a fi repatriat.

Turcia este o destinație populară pentru cetățenii britanici care doresc să beneficieze de proceduri medicale la costuri reduse. De exemplu, un transplant de păr costă în jur de 1.500 de lire sterline, în timp ce în Marea Britanie prețul ajunge la 10.000 de lire.

Cazul nu este singular. În luna august, un alt cetățean britanic a murit în Turcia în urma unei intervenții similare de transplant de păr.

Aproximativ 60% din totalul transplanturilor de păr la nivel global sunt realizate de chirurgi din Turcia. În anul 2022, se estimează că 150.000 de britanici au călătorit în această țară pentru proceduri cosmetice, turismul medical aducând economiei turce venituri de peste 2 miliarde de euro.

Powered by VA Labs