Mesajul lui Igor Cuciuc la un an de la moartea fiicei sale, prăbușită la Balul Bobocilor: „Ziua cea neagră…”

Cântărețul Igor Cuciuc din Republica Moldova a marcat, sâmbătă, 15 noiembrie, un an de la moartea tragică a fiicei sale, Andreea. Adolescenta, în vârstă de 17 ani, a decedat în timpul Balului Bobocilor, organizat într-un local din Chișinău. Artistul a publicat un mesaj emoționant pe o rețea de socializare pentru a comemora un an de la dispariția ei.
În urmă cu un an, Andreea Cuciuc participa la Balul Bobocilor alături de colegii săi. La un moment dat, adolescenta le-a spus celor din jur că se simte rău și că nu poate respira, după care s-a prăbușit. Potrivit informațiilor de la acea vreme, tânăra a suferit un stop cardio-respirator fatal, pe fondul unor afecțiuni cardiace preexistente.
La un an de la tragedie, Igor Cuciuc a transmis un mesaj public în care își exprimă durerea provocată de pierderea fiicei sale. Artistul a descris ziua de 15 noiembrie drept „cea mai neagră zi din viața lui”.
„Ziua cea neagră… 15 noiembrie. Se împlinește un an de când sufletul nostru drag, Andreea Cuciuc, a părăsit lumea aceasta. O zi care ne-a rupt inimile, o zi în care lumina din casa noastră s-a stins pentru totdeauna. Nu este ușor să treci peste o asemenea pierdere… nu te poți împăca niciodată cu gândul că nu mai ești fizic lângă noi. Nuuuu… nu pot să cred… Pe 15 noiembrie 2024, la ora 21:10, te-ai stins din viață în sectorul Botanica… este ziua cea neagră, ziua în care ai părăsit scena vieții pentru totdeauna. Noi, familia ta, te iubim nespus de mult. Încă te așteptăm, în suflet, să vii să cântăm mai departe… dar știm că asta nu se va mai întâmpla niciodată. Odihnește cu drepții, scumpa noastră fiică, Andreea. Noi te iubim, te iubim, te iubim… Andreea… Andreea… Andreea…”, a fost mesajul publicat de Igor Cuciuc.

