Mergeau la spital, dar au ajuns la Urgențe după ce ambulanța lor a fost lovită în plin de o mașină

Trei persoane, între care doi pacienți care erau transportați cu o ambulanță privată, au fost rănite și duse la spital în urma unui accident rutier produs în județul Timiș. Evenimentul a avut loc pe DN6, la ieșirea din localitatea Remetea Mare, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a izbit de autospecială.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, mașina care a provocat accidentul era condusă de un bărbat în vârstă de 58 de ani, care se deplasa dinspre Remetea Mare către Izvin.
„La ieșire din localitatea Remetea Mare, a intrat în coliziune cu o ambulanță privată, care circula regulamentar pe sensul opus de mers, condusă de un bărbat de 64 de ani. În urma impactului, conducătorul de 58 de ani și cei doi pacienți din ambulanță au fost răniți și transportați la spital. Este vorba de o femeie de 73 de ani și de un bărbat de 77 de ani”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

