Acești ELEVI vor intra în vacanță MAI DEVREME pentru că urmează să…

Conform calendarului stabilit de Ministerul Educației, majoritatea elevilor din România vor intra în vacanța de vară pe data de 20 iunie 2026. Ultima zi de cursuri pentru aceștia este programată vineri, 19 iunie, moment care marchează și finalul celui de-al cincilea modul de învățare, informează Kanal D.
Totuși, structura anului școlar prevede excepții pentru elevii care urmează să susțină examenele naționale. Aceștia vor termina cursurile mai devreme pentru a avea timpul necesar pregătirii finale.
Calendar special pentru clasele terminale
Elevii de clasa a VIII-a vor încheia anul școlar cu o săptămână înaintea celorlalți colegi. Această măsură este luată în contextul Evaluării Naționale, care va începe pe data de 22 iunie 2026, cu proba scrisă la Limba și literatura română.
În ceea ce privește absolvenții claselor a XII-a și a XIII-a, aceștia vor finaliza cursurile la începutul lunii iunie. Calendarul oficial pentru examenul de Bacalaureat prevede ca probele să debuteze pe data de 29 iunie.
De asemenea, este important de menționat că elevii din învățământul profesional și cel tehnic pot avea un calendar diferit față de restul unităților de învățământ, în funcție de specificul fiecărei specializări.
Durata vacanței de vară și structura anului școlar 2026-2027
Vacanța de vară din 2026 va avea o durată de 11 săptămâni, oferindu-le elevilor una dintre cele mai lungi perioade de repaus din an. Aceasta se va încheia la începutul lunii septembrie, odată cu debutul noului an școlar.
Ministerul Educației a publicat deja reperele pentru anul școlar 2026-2027. Cursurile vor începe pe data de 7 septembrie 2026, iar structura anului de studiu va cuprinde 36 de săptămâni, cu următoarele particularități pentru clasele terminale:
- Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvență redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 4 iunie 2027;
- Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 11 iunie 2027;
- Programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfăşura în perioada 7 septembrie 2026- 23 aprilie 2027.

