3dots.ro

Adio, plafonare la gaze! Cât vor plăti românii la facturi, anunțul care dă totul peste cap

Adio, plafonare la gaze! Cât vor plăti românii la facturi, anunțul care dă totul peste cap

Eliminarea plafonării prețului la gaze naturale este o măsură necesară, însă procesul de ieșire trebuie atent planificat, o posibilă soluție fiind revenirea temporară la un „gas release program”, a explicat marți Daniela Dărăban, directorul executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), potrivit DCBusiness.

Reprezentanta ACUE a subliniat că renunțarea la plafonare, spre deosebire de piața de energie electrică, va avea loc în sezonul cald. Deși în acea perioadă facturile consumatorilor casnici sunt mai reduse, fluctuațiile prețurilor pe piața angro ar putea avea efecte întârziate asupra costurilor din iarnă.

„Din punctul nostru de vedere, plafonul trebuie eliminat. Credem în efectele benefice ale pieţei libere, dar trebuie planificată foarte bine ieşirea de sub plafon”, a declarat Daniela Dărăban. Aceasta a adăugat: „Spre deosebire de energie electrică, ieşirea de sub plafon se va face în sezonul cald, când facturile, cel puţin la clienţii casnici, sunt cele mai mici pe partea de gaze naturale. Asta nu înseamnă că nişte evoluţii nedorite pe piaţa de angro în ceea ce priveşte preţul nu ar influenţa ulterior preţul final, preţul facturii în sezonul rece”.

Pentru a asigura o tranziție cât mai lină a prețurilor pe piața angro, directorul executiv al federației propune o soluție tehnică specifică. „Noi credem că o soluţie ar fi, pe o perioadă limitată de timp, să revenim la gas release program, dar suntem deschişi şi la alte soluţii care pot să asigure o evoluţie cât mai lină a preţului în zona de angro”, a precizat Dărăban.

În ceea ce privește impactul direct asupra facturilor după luna martie 2026, specialiștii sunt rezervați în estimări din cauza lipsei de vizibilitate asupra achizițiilor de gaze după acea dată. Costul de pe piața angro reprezintă aproximativ 60% din totalul facturii plătite de client.

„Cred că este chiar greu să faci o estimare pe impactul de preţ în acest moment”, a punctat reprezentanta ACUE, menționând necesitatea unui calendar clar de discuții. „Acesta este motivul pentru care spunem că trebuie să existe discuţii şi să avem un plan. Un plan făcut astăzi ne poate ajuta să avem vizibilitate post-martie 2026”.

Un „gas release program” ar oferi transparență privind cantitățile și pachetele disponibile la nivelul ofertei. Daniela Dărăban a explicat că incertitudinea privind disponibilitatea gazelor poate duce la achiziții la prețuri mai mari: „Când nu ştii dacă găseşti gaze, poţi să achiziţionez la un preţ mai mare. Deci se îndepărtează un hazard că n-ai mai găsi gaze”.

Pe de altă parte, Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER), a avansat săptămâna trecută o posibilă creștere a facturilor de aproximativ 5% începând cu 1 aprilie 2026, odată cu expirarea schemei de compensare.

„Acum, noi, ca furnizori, pentru casnic şi termoficare avem un preţ de achiziţie de 120 lei/MWh, la care se adaugă partea de înmagazinare, şi ne aşteptăm ca, de la 1 aprilie, să mergem la preţul pieţei, care e undeva la 170 de lei/MWh. Cu cel puţin 5% ar putea creşte (factura) de la 1 aprilie”, a subliniat Urluescu.

În prezent, legislația prevede că, până la data de 31 martie 2026, prețul final facturat pentru gaze naturale este plafonat la maximum 0,31 lei/kWh (TVA inclus) pentru clienții casnici și 0,37 lei/kWh (TVA inclus) pentru clienții noncasnici cu un consum anual de cel mult 50.000 MWh, precum și pentru producătorii de energie termică sau parcurile industriale reglementate conform legii.

Powered by VA Labs