Ajutor de la stat pentru crescătorii de bovine și porci. Camera Deputaților a aprobat noile scheme de sprijin

Vești importante pentru fermierii români. Camera Deputaților a aprobat, în calitate de for decizional, două proiecte de lege care prevăd acordarea unor scheme de ajutor de stat dedicate crescătorilor de bovine și porci.
Măsurile au fost adoptate în contextul efectelor economice generate de criza din Orientul Mijlociu și au ca scop compensarea unei părți din cheltuielile suplimentare suportate de producători.
Sprijinul financiar vizează activitatea desfășurată în perioada 1 martie -31 decembrie 2026 și urmărește să reducă impactul majorării costurilor la combustibili și îngrășăminte. Schemele vor putea fi aplicate pe întreg teritoriul României, însă numai după obținerea aprobării din partea Comisiei Europene.
Peste 54 de milioane de euro pentru crescătorii de bovine
Pentru sectorul bovin, valoarea totală a schemei de ajutor se ridică la 54,4 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 277 de milioane de lei. Fondurile vor proveni din suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului.
Fiecare întreprindere care activează în producția agricolă primară va putea primi un sprijin de până la echivalentul în lei a 50.000 de euro.
Proiectul stabilește că fermierii care dețin exploatații în mai multe județe vor depune o singură cerere la centrul județean APIA corespunzător sediului social sau domiciliului. Totodată, beneficiarii sunt obligați să anunțe orice modificare privind datele din dosar în cel mult cinci zile lucrătoare de la apariția acesteia.
Sprijin financiar și pentru crescătorii de porci
Camera Deputaților a adoptat și schema de ajutor destinată fermierilor din sectorul suin. Aceasta are același obiectiv, respectiv compensarea parțială a pierderilor cauzate de majorarea costurilor de producție.
Bugetul total alocat acestei măsuri este de peste 11,5 milioane de euro, iar valoarea maximă care poate fi acordată fiecărui beneficiar rămâne de 50.000 de euro.
Pentru fermierii care au accesat deja intervenția DR-06, APIA va utiliza informațiile existente în sistemele sale informatice, fiind necesară depunerea doar a documentelor care au suferit modificări. Și în cazul exploatațiilor situate în mai multe județe, solicitarea ajutorului va fi depusă printr-o singură cerere.
În aceeași ședință, deputații au aprobat și un proiect de lege care introduce măsuri suplimentare pentru limitarea răspândirii pestei porcine africane.
Printre prevederi se numără posibilitatea ca ANSVSA să dispună reducerea efectivelor de mistreți din zonele afectate, intensificarea controalelor la frontieră pentru porcii vii și produsele din carne provenite din import sau din comerțul intracomunitar, precum și sancțiuni mai dure pentru transporturile ilegale de animale.
Totodată, în jurul exploatațiilor comerciale autorizate va fi instituită o zonă de monitorizare sanitar-veterinară pe o rază de 10 kilometri, unde vor fi aplicate măsuri suplimentare de supraveghere și control.
Legea prevede și acordarea unor stimulente financiare gestionarilor fondurilor cinegetice. Aceștia vor putea primi echivalentul a 300 de euro pentru fiecare mistreț împușcat și confiscat din cauza pestei porcine africane, dacă animalul este testat și neutralizat conform prevederilor legale. În alte situații prevăzute de actul normativ, valoarea sprijinului va fi de 150 de euro pentru fiecare exemplar.

