Alexandra Stan, probleme în sarcină! Artista a fost la un pas să piardă copilul: „Am avut o pauză”

Alexandra Stan a trecut prin momente de cumpănă în timpul sarcinii. Artista a crezut că va pierde copilul.
Deși urmează să nască în curând, Alexandra Stan a traversat luni pline de incertitudine. Medicii au descoperit un hematom și placenta praevia, afecțiuni care puteau compromite sarcina. În tot acest timp, a preferat să își păstreze problemele de sănătate departe de ochii publicului și s-a bazat doar pe susținerea familiei, până când starea sa a devenit stabilă.
Potrivit declarațiilor sale, cântăreața și-a redus aproape în totalitate prezența pe rețelele de socializare vreme de aproximativ patru luni. Decizia a fost influențată de perioada dificilă prin care a trecut și de teama continuă că sarcina ar putea fi compromisă.
„Am avut o pauză de aproximativ 4 luni în care nu am postat aproape nimic. Trăiam cu teama că voi pierde sarcina și nu am putut împărtăși cu comunitatea mea până când pericolul nu a trecut”, a declarat Alexandra Stan.
Cântăreața a preferat să se deconecteze aproape complet de la platformele sociale, considerând că astfel își poate păstra liniștea necesară. A decis să urmeze exclusiv indicațiile medicilor și să se bazeze pe susținerea oamenilor apropiați.
„Am refuzat să mă mai uit pe Instagram și TikTok, ca să nu mă mai compar cu nimeni. Am decis să ascult doar de doamna doctor, pentru că ea mi-a dat foarte multă încredere că voi reuși. M-a făcut foarte umilă, dar a aprins în mine un foc de luptătoare până la capăt”, a mai spus artista.
Alexandra Stan a crezut că va pierde sarcina
După ce perioada dificilă a fost depășită, iar medicii au confirmat că sarcina evoluează normal, Alexandra Stan a ales să vorbească deschis despre experiența sa.
Artista spune că este pregătită pentru venirea pe lume a micuței Eva și că îl are alături pe partenerul său, Ștefan, în această etapă importantă. Cei doi au amenajat deja tot ce este necesar pentru bebeluș, de la mobilier și îmbrăcăminte până la accesorii și aparatele indispensabile.
„Deja am pus aproape tot la punct. Am dat comandă de pătuţ, căruţ, hăinuţe, accesorii şi electrocasnice pt bebe. Ne-am sfătuit la toate deciziile pe care le-am luat pentru Eva, dar eu am făcut mai multă documentare. Ca o mămică, evident! (…) Ştefan a fost lângă mine şi este mereu lângă mine.
Cel mai tare m-a impresionat faptul că, deşi el este mai mic decât mine, m-a echilibrat foarte mult. M-a făcut să fiu mai sigură pe mine. Chiar şi când credeam că lucrurile scapă de sub control, el era acolo şi mă ajuta să am încredere în tot procesul”, a povestit Alexandra Stan.

