Andreea Marin, pe patul de spital după o intervenție medicală. Ce au arătat investigațiile

Andreea Marin, pe patul de spital după o intervenție medicală. Ce au arătat investigațiile
Andreea Marin a trecut recent printr-o intervenție medicală care a necesitat anestezie. Vedeta a publicat în mediul online o fotografie realizată la scurt timp după procedură și le-a transmis urmăritorilor că rezultatele investigațiilor au fost liniștitoare.
Potrivit acesteia, suspiciunile medicale luate în calcul pentru a explica simptomele pe care le resimțise în ultima perioadă nu s-au confirmat, iar organele interne ar fi în regulă.
Andreea Marin a publicat o fotografie de pe patul de spital
Vedeta a explicat că fotografia nu fusese inițial destinată publicării. Imaginea fusese făcută pentru fiica sa, care se afla deja peste Ocean și aștepta vești despre starea mamei sale.
„Nu e cea mai reușită poză, dar nici nu trebuie să fie și nu era menită să ajungă aici: am făcut-o în primele minute după trezirea din anestezia necesară pentru o intervenție medicală, eram pe un pat de spital la (…) și zâmbeam aparatului doar ca să o încurajez pe fiica mea ce aștepta vești de la mine cu emoție, avea nevoie să mă știe bine, știind că nu poate fi lângă mine ieri, ea e deja plecată peste ocean spre noua etapă din viața ei.
Dar totu-i bine când se termină cu bine: medicii minunați pe mâinile cărora m-am aflat ieri la (…) mi-au dat de veste că suspiciunile posibile care să explice simptomele acutizate recent nu se confirmă, fizic organele interne sunt bine.
Despre ce pot face, însă, stresul profund, grijile pe termen lung care nu te lasă să dormi luni la rând, problemele interioare sufletești nevindecate din trecut și adâncite de altele din prezent pe care le tot eviți și ascunzi, anxietatea ajunsă la atacuri de panică, senzația acută de lipsa de aer, etc, vă voi povesti altădată.
Cert e că, uneori, viața îți poate fi dată peste cap și calitatea ei poate să scadă îngrijorător, iar dacă nu îndepărtezi ceea ce îți creează acest serios dezechilibru, poți ajunge din om, neom, cum se spune. Cu toată grija mea permanentă pentru sănătate, adeseori am luat pe umerii mei mult mai mult decât pot să duc, spunându-mi că eu sunt puternică și că… trebuie. Da, am putut, dar cu un cost pe care trebuie să învăț să îl evaluez corect, înainte de a mi-l asuma… sau nu. Și așa vă sfătuiesc și pe voi, să cântăriți atent ce și cât puteți duce, fără a sări peste limite”, a scris Andreea Marin în mediul online.
Andreea Marin nu a oferit detalii despre natura exactă a intervenției, iar informațiile privind starea sa de sănătate provin din mesajul publicat chiar de aceasta.
Vedeta a vorbit despre stres și anxietate
Deși investigațiile nu ar fi confirmat suspiciunile medicale avute în vedere, Andreea Marin a vorbit despre perioada dificilă prin care a trecut și despre efectele pe care spune că stresul prelungit, lipsa somnului și anxietatea le-au avut asupra stării sale.
Vedeta a menționat inclusiv episoade de panică și senzația de lipsă de aer, subliniind că a ajuns la concluzia că trebuie să își evalueze mai atent limitele și volumul de responsabilități pe care și le asumă.
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu s-au despărțit
În plan personal, Andreea Marin a confirmat recent că relația sa cu Adrian Brâncoveanu s-a încheiat.
Vedeta a explicat că hotărârea fusese luată de mai mult timp, însă nu a dorit să vorbească imediat despre despărțire, preferând să își protejeze viața privată.
„Da, este adevărat, eu am luat această hotărâre de mai mult timp, însă fiind o relație longevivă în care m-am implicat profund, nu a fost o decizie ușoară și nu am simțit să vorbesc despre asta, prefer să îmi respect intimitatea în continuare și vă mulțumesc pentru înțelegere”, a spus Andreea Marin.
În ceea ce privește episodul medical recent, Andreea Marin spune că veștile primite în urma investigațiilor au fost bune, fără să ofere deocamdată alte detalii despre procedura la care a fost supusă.

