Când intră bursele elevilor în anul școlar 2026-2027. Plata pentru septembrie și octombrie se face pe 20 noiembrie

Când intră bursele elevilor în anul școlar 2026-2027. Plata pentru septembrie și octombrie se face pe 20 noiembrie
Unitățile de învățământ trebuie să transmită până la 20 octombrie inspectoratelor școlare situația beneficiarilor de burse și sumele estimate pentru fiecare categorie.
Potrivit Edupedu.ro, inspectoratele vor centraliza informațiile și le vor trimite Ministerului Educației și Cercetării până pe 25 octombrie.
Ulterior, ministerul va efectua deschiderile de credite bugetare, în limita fondurilor aprobate, astfel încât școlile să poată face plata burselor către elevi.
Cât valorează bursele în anul școlar 2026-2027
Pentru acest an școlar, cuantumurile minime stabilite sunt:
- 450 de lei pe lună pentru bursa de merit;
- 300 de lei pe lună pentru bursa socială;
- 300 de lei pe lună pentru bursa tehnologică.
Bursa de merit se acordă elevilor de gimnaziu și liceu care au o medie anuală de peste 9,00 și se află în primii 15% din clasă.
Pot beneficia și elevii care depășesc acest procent, dacă au aceeași medie cu ultima medie a unui elev inclus în categoria beneficiarilor.
Bursa tehnologică este destinată elevilor înscriși la cursurile de zi din învățământul profesional.
Cum se face plata burselor
Bursele sunt plătite lunar, pentru luna anterioară, în data de 20. Dacă această dată este nelucrătoare, plata trebuie efectuată în ultima zi lucrătoare anterioară.
Sumele pot fi primite prin transfer bancar sau în numerar, în funcție de situație. Unitățile de învățământ nu pot obliga elevii să își deschidă cont la o anumită bancă pentru încasarea burselor.
Calendarul primei plăți din anul școlar 2026-2027
- 20 octombrie: școlile transmit inspectoratelor numărul beneficiarilor și necesarul financiar pentru lunile septembrie și octombrie;
- 25 octombrie: inspectoratele transmit centralizarea către Ministerul Educației și Cercetării;
- după 25 octombrie: ministerul efectuează deschiderile de credite bugetare;
- 20 noiembrie: școlile efectuează plata burselor aferente lunilor septembrie și octombrie.
Ce se întâmplă cu bursele în perioada vacanțelor
Un proiect aflat în procedură legislativă ar putea modifica modul în care sunt acordate bursele de merit și cele tehnologice în timpul vacanțelor.
În prezent, bursa socială se acordă pe durata întregului an calendaristic, cu anumite excepții.
Nu beneficiază de bursă socială în perioada vacanțelor elevii care sunt corigenți la mai mult de o disciplină la finalul anului școlar sau cei care au acumulat peste 20 de absențe nemotivate într-un an.
Senatul a aprobat și un proiect care prevede acordarea burselor tehnologice elevilor din învățământul tehnologic dual. Proiectul a fost transmis Camerei Deputaților, care este forul decizional.
Dacă modificările legislative vor fi adoptate, anul școlar 2026-2027 ar putea aduce schimbări în modul de calcul și acordare a burselor de merit și tehnologice în perioada vacanțelor.

