Câți BANI a scos din buzunar Valentin Sanfira pentru operația de urgență…

Detaliile accidentului suferit de Valentin Sanfira în Italia
Valentin Sanfira a rememorat recent cumpăna prin care a trecut în urmă cu doi ani, în timpul unei vacanțe pe Coasta Amalfitană, incident care l-a lăsat imobilizat într-un scaun cu rotile timp de o lună. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru WOWnews, în cadrul emisiunii „Online Story by Cornelia Ionescu”, artistul a oferit detalii despre accidentul rutier sever și despre provocările medicale și financiare pe care a fost nevoit să le înfrunte în Italia.
Interpretul de muzică populară se afla în Italia alături de soția sa, Codruța, și un grup de prieteni, profitând de o scurtă pauză în programul încărcat de evenimente. Din păcate, vacanța s-a transformat într-un coșmar chiar din prima zi, în localitatea Positano.
„Având foarte multe evenimente, am hotărât cu Codruța și câțiva prieteni să fugim câteva zile undeva aproape și am ales Positano, Italia. Este o coastă absolut superbă pe care eu, din păcate, nu am apucat să o văd pentru că accidentul s-a produs în prima zi.
Fiind o zonă de multe, la malul mării nu am găsit mașini de închiriat, iar cazarea noastră era un pic mai departe de zona de turiști. Am ales să închiriem niște scutere. Era o zonă foarte aglomerată, mașinile erau parcate pe jumătate din stradă și ei circulă foarte urât, haotic. Într-una dintre curbe, o mașină a intrat spre mine, eu am tras de scuter și am dat în mașina de pe dreapta și de acolo, m-a aruncat pe stradă.
Scuterul mi-a căzut pe piciorul, greutatea lui era foarte mare și atunci s-a produs ruptura. De aici a început chinul”, a explicat Valentin Sanfira pentru sursa citată.
Sprijinul familiei în perioada de recuperare
Artistul a subliniat importanța susținerii primite din partea familiei, în special a soției sale, care i-a fost alături în fiecare moment al recuperării dificile. Valentin Sanfira a mărturisit că această experiență i-a schimbat perspectiva asupra vieții și a valorii celor dragi.
„Acum, după toată suferința, îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi s-a întâmplat treaba aceasta pentru că doar în momente de genul îți dai seama cât de importantă este familia ta și cât de bogat ești. În urma accidentului, eu am stat în scaun cu rotile aproape o lună de zile, deci eu am fost un om cu handicap și am depins, efectiv de soția mea care a fost o eroină în toată povestea asta.
Am depins de familia mea și cel mai important este că toți și-au lăsat munca și job-urile din familie și și-au luat efectiv concediu și au venit și au stat lângă mine. Nu puteau să mă ajute cu mare lucru, dar să îi simt eu că sunt lângă mine”, a declarat interpretul la WOWnews.
Costurile neprevăzute ale intervenției chirurgicale
Deși deținea o asigurare de călătorie, Valentin Sanfira a fost nevoit să achite suma de 10.000 de euro pentru a fi operat în spitalul din Italia. Artistul a relatat că medicii au amânat intervenția chirurgicală timp de patru zile, motivând că nu reprezintă o urgență, până când plata nu a fost efectuată.
„Sistemul medical este destul de greoi acolo, nu au vrut să mă opereze până când nu am plătit 10.000 de euro. M-au ținut patru zile cu piciorul rupt.
Șocul, trauma prin care am trecut, cel mai greu a fost pentru Codruța, pentru că ea a trebuit să stea lângă mine permanent, să insiste la medici să mă opereze pentru că ei îmi spuneau că trebuie să mai aștept pentru că nu este o urgență, deși eu aveam și asigurare.
După ce am virat toată suma în cont, au venit la operație. Nu ne-au spus de la început de bani pentru că dacă ne spuneau, plăteam imediat. A fost și o discuție să luăm o salvare privată care să mă ducă în România și au spus că este foarte scumpă salvarea. Codruța a spus că dăm oricât doar să mă opereze și atunci au profitat. Noi am făcut un act de donație spre spital, pentru că operația în sine trebuia să fie făcută pe asigurare”, a completat artistul.
În ciuda traumei suferite, Valentin Sanfira a reușit să depășească perioada critică, fiind în prezent recunoscător pentru faptul că a putut reveni la viața sa obișnuită.

