CE GEST a făcut elevul premiant pentru toți prietenii săi chiar înainte să…

Sute de persoane, printre care membrii familiei, prieteni, profesori și simpli anonimi impresionați de tragedie, s-au adunat pe 29 ianuarie la Oradea pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Eduard, adolescentul de 13 ani care și-a pus capăt zilelor. Potrivit informațiilor publicate de Știrile Kanal D, trupul neînsuflețit al băiatului a fost depus într-un sicriu alb, simbol al vârstei sale fragede.
Momentul a fost unul de o încărcătură emoțională extremă, mama băiatului având nevoie de asistență medicală chiar în incinta cimitirului, după ce i s-a făcut rău din cauza durerii. Colegii săi de școală și vecinii au venit la ceremonie purtând haine negre și flori albe, în timp ce atmosfera a fost una marcată de o tăcere apăsătoare.
Eduard era cunoscut drept un elev premiant, cuminte și foarte educat, însă apropiații spun că în spatele zâmbetului afișat se ascundea o suferință mare, reflectată și în postările sale de pe platformele sociale. Incidentul a avut loc într-o dimineață în care el ar fi trebuit să fie la cursuri, însă a ales să meargă pe acoperișul unui bloc cu opt etaje, de unde s-a aruncat. Tatăl său, care îl căuta îngrijorat, a ajuns la fața locului după ce un trecător a dat alarma, găsindu-și fiul decedat pe asfalt.
Din cauza naturii decesului, tânărul nu a beneficiat de o slujbă de înmormântare tradițională, preotul limitându-se la rostirea câtorva rugăciuni la căpătâiul acestuia. Deși în spațiul public au apărut speculații privind eventuale tensiuni în familie, adolescentul nu a lăsat niciun bilet prin care să își explice gestul, lăsând în urmă doar semne de întrebare.
Cu doar o zi înainte de a recurge la actul extrem, Eduard s-a întâlnit cu prietenii săi, cărora le-a oferit câte o shaorma, gest care acum este interpretat ca fiind un mod discret de a-și lua rămas bun de la ei. Deoarece era un mare pasionat de biciclete, apropiații intenționează să organizeze în memoria lui un marș ciclist în centrul municipiului Oradea.

