Ce i-a făcut Ahmed Veronicăi în mașină. Reacția tinerei a devenit virală: „Ajutor! Mă mușcă, ai înnebunit?”

Veronica și Ahmed, foști concurenți ai emisiunii „Casa iubirii”, continuă să își surprindă fanii cu fragmente din viața lor cotidiană, postând frecvent imagini în ipostaze naturale pe rețelele sociale. Conform Kanal D, cei doi au fost protagoniștii unui moment plin de umor, filmat recent în timp ce se aflau în mașină.
În imaginile respective, Ahmed a început să interpreteze o piesă în limba arabă, gest care a amuzat-o vizibil pe partenera sa. Atmosfera destinsă a fost completată de o glumă a tânărului, care a simulat că o mușcă pe Veronica de cap, provocând o serie de reacții jucăușe din partea acesteia în fața camerei de filmat.
Reacția tinerei la gesturile partenerului său a fost imediată: „Mă mușcă de cap. Ahmed, ai înnebunit la cap? Deci…mă mușcă de cap unde mă prinde. Nu mai pot. Ajutor! Mor cu el.” Referitor la momentul muzical creat de Ahmed, aceasta a adăugat: „Nu am înțeles nimic. Sper că era de bine melodia.”
Secvența video a fost primită cu mult entuziasm de către urmăritori, care au transmis numeroase mesaje de susținere, precum „Vă ador” sau „Nebunaticii”. Postarea vine în contextul în care, recent, Veronica și Ahmed au făcut anunțul despre relația lor, precizând că vor continua să discute despre viitorul lor după încheierea emisiunii.
Interesul publicului pentru cuplul lor rămâne ridicat, mai ales după ce s-a aflat ce vor face câștigătorii „Casa iubirii” cu banii din marele premiu, Veronica dezvăluind deja că intenționează să investească suma obținută.

