Ce pensie are Carmen Tănase, de fapt! Detaliul tulburător pentru a primi mai mulți bani: „Când moare cineva”

Invitată în cadrul podcastului „Pentru Voi, cu Mirela Voicu”, actrița a oferit detalii despre veniturile sale actuale, notează Redactia.ro. La vârsta de 64 de ani, Carmen Tănase se declară mulțumită de suma pe care o primește, dar ia în calcul posibilitatea de a-și suplimenta veniturile printr-o indemnizație specifică domeniului său.
După patru decenii de activitate neîntreruptă pe scenă și în cinematografie, Carmen Tănase încasează o pensie lunară în valoare de 6.100 de lei.
Artista a precizat că, fiind membră a Uniunii Cineaștilor din România (UCIN), are dreptul la o sumă suplimentară. Aceasta poate consta fie într-o jumătate de pensie în plus, fie într-o indemnizație de merit care ar putea egala valoarea pensiei actuale, dublându-i astfel venitul.
Actrița a explicat situația referitoare la demersurile administrative pe care trebuie să le facă:
„Ce pensie am? 6.100 de lei. 6.100 de lei și trebuie să mă duc și la UCIN, unde sunt eu arondată, ca să zic așa, că nu sunt la UNITER, și de acolo… dar trebuie să mă duc cu decizia că n-am avut timp să mă duc. De acolo mai primesc o jumătate de pensie sau, dacă merit și consideră oamenii că merit, indemnizație de merit. Dar alea sunt 100 de toate”.
Indemnizația de merit este condiționată de numărul limitat de locuri disponibile, acestea eliberându-se, de regulă, doar în momentul decesului unui beneficiar actual, a subliniat artista.
„Nu știu dacă 100 și la teatru, și la film sau 100 la teatru, 100 la film, dar cred că 100 și la una, și la alta și acolo doar când se eliberează un loc. Deci, practic, când moare cineva, vine rândul altcuiva. Da, așa s-a dat. Și aia mai este cred cât pensia mea. Și dacă o iau pe aia nu mai iau jumătatea aia, și atunci am două pensii cum ar veni, și de acolo și de acolo. Dar trebuie să mă duc.
E ok”, a mărturisit actrița.
Dincolo de discuțiile financiare, Carmen Tănase rămâne extrem de activă profesional. Rolul emblematic din „Inimă de țigan”, unde a interpretat personajul „Flacăra”, îi asigură în continuare popularitatea, replicile sale fiind recunoscute de public chiar și după 15 ani de la difuzare.
Recent, vedeta s-a alăturat juriului emisiunii „Românii au Talent”, o nouă provocare profesională pe care o abordează cu multă emoție.
„Emisiunea asta este despre emoție și vreau să le spun tuturor că încerc din răsputeri să nu dezamăgesc. Le mulțumesc tuturor celor care au trecut prin juriu până acum, pentru că uitându-mă la ei am învățat foarte mult, învăț și voi învăța până la sfârșit.
Vă mulțumesc foarte mult și ne vedem în sezonul 16 pentru că da, Românii au talent”, a spus ea.

