Și-a înjunghiat fratele în inimă pentru moștenirea tatălui. Fiica victimei a privit întreaga scenă

Un conflict legat de o moștenire între doi frați din Suceava a degenerat, culminând cu o tentativă de omor. Unul dintre bărbați a fost trimis în judecată pentru că și-a înjunghiat fratele în zona inimii, în prezența fiicei acestuia. Victima a supraviețuit datorită unei operații de urgență, relatează News.ro.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au finalizat ancheta și au dispus trimiterea în judecată a agresorului. Acesta se află în arest preventiv și este acuzat de violență în familie sub forma tentativei de omor, precum și de violare de domiciliu.
Conform probelor strânse de anchetatori, incidentul a avut loc pe 18 octombrie 2025, într-o zonă urbană din județul Suceava. Disputa a pornit de la reproșuri privind moștenirea lăsată de tatăl lor, iar conflictul verbal a escaladat rapid: inculpatul și-a îmbrâncit fratele, după care cei doi au început să se lovească.
În încercarea de a se retrage, victima a intrat în propria curte, însă a fost urmată de fratele său. Fără avertisment, agresorul l-a înjunghiat cu un cuțit în zona inimii. A urmat o a doua tentativă de lovitură, pe care victima a reușit să o pareze.
Întreaga scenă s-a petrecut sub ochii fiicei bărbatului rănit. Aceasta și-a ajutat tatăl să intre în casă și, văzând sângele și rana din zona pieptului, a alertat imediat autoritățile prin apel la numărul de urgență 112.
Anchetatorii au stabilit că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violență în familie, raportată la tentativă de omor, și violare de domiciliu. Acesta a pătruns fără drept în curtea fratelui său, înarmat cu un cuțit, și i-a provoc

