Cine e românca strivită de un TIR în Italia! Adriana a murit pe loc. Ce a lăsat în urmă îți rupe sufletul

O româncă în vârstă de 40 de ani, originară din Iași, și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs în Italia. Adriana Ionela Vina a decedat joi, 11 decembrie 2025, în apropierea localității Montichiari din provincia Brescia.
Tragedia a avut loc pe drumul statal 236, cu puțin timp înainte de ora 17:00. Femeia se afla la volanul unui autoturism Fiat Punto și se deplasa în direcția Mantova. Într-un moment nefericit, mașina acesteia a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un tir care circula fără încărcătură. Impactul a fost devastator, autovehiculul româncei fiind distrus aproape complet.
Echipajele de prim ajutor sosite de urgență la fața locului au încercat manevrele de resuscitare, însă eforturile au fost zadarnice, medicii fiind nevoiți să constate decesul. La volanul camionului se afla un tânăr de 19 ani, care a scăpat nevătămat, vehiculul său fiind doar ușor avariat.
Poliția Rutieră a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate dinamica accidentului, fiind întocmit un dosar penal pentru omor rutier. Oamenii legii iau în calcul condițiile meteo nefavorabile, o ipoteză principală fiind vizibilitatea scăzută cauzată de ceața densă prezentă în zonă. Ambele vehicule au fost puse sub sechestru, iar conducătorul autotrenului a fost testat pentru consumul de alcool și substanțe interzise, notează Ziar Obiectiv.
În urma accidentului, circulația pe respectiva arteră a fost blocată o perioadă îndelungată, traficul desfășurându-se cu mare dificultate.
Adriana Ionela Vina avea domiciliul oficial în Calcinato, însă se mutase recent în apropiere de Bergamo. Aceasta a lăsat în urmă două fiice: una locuiește în Bedizzole, iar cealaltă în Desenzano del Garda, fiind în grija bunicii.

