Cine este și cu ce se ocupă Monica Doroftei. Detalii neștiute despre soția campionului Leonard Doroftei

Monica Doroftei este soția marelui campion de box, Leonard Doroftei, dar și persoana care a stat în spatele succesului acestuia.
Află mai multe despre Monica Doroftei, femeia puternică care i-a stat alături lui Leonard Doroftei, mai bine de trei decenii.
Cine este și cu ce se ocupă Monica Doroftei
Monica, soția lui Leonard Doroftei, este o femeie absolut superbă, care 50 de ani și este mama a trei copii: Vanessa, Alexandru și Adrian.
Monica Doroftei îmbină armonios cariera cu viața de familie. Alături de soțul ei, Leonard Doroftei, clădește o relație exemplară de peste 30 de ani, bazată pe o înțelegere profundă.
„Monica lucrează și ea, la aeroport, dar mai mult așa, ca să aibă activitate. Ea e șefa, ea ține familia unită”, a precizat Leonard Doroftei, în urmă cu ceva timp, într-un interviu.
O perioadă, familia Doroftei a locuit în Canada, însă acum au revenit în țară și se bucură de familia lor, dar și de primul nepoțel.
„Am fost soacră mare! Nu am plâns pentru că m-am bucurat enorm pentru băiatul nostru. Are o soție fantastică, ne-a devenit foarte apropiată și este fata noastră acum.
Nu-mi zice „mamă”, dar nici nu am pretenții. Chiar i-am spus că poate să mă strige pe nume. Eu zic că sunt o soacră bună. De Paște vom sta acasă, pentru că urmează să se nască nepoțelul nostru.
Așteptăm să se hotărască ei ce nume îi vor pune copilașului, sunt mai multe nume pe listă. Se vor decide ei”, a spus Monica Doroftei, în urmă cu un an.
Cum s-au cunoscut Leonard și Monica Doroftei
Între Leonard Doroftei și Monica a fost dragoste la prima vedere. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu 34 de ani, pe când ea avea 16 ani, iar el 22 și de atunci au fost de nedespărțit.
„Ne-am cunoscut în primăvara anului 1992, la mătușa lui, respectiv nașa părinților mei. Cred că a fost destinul, pentru că inițial nu am vrut să-i însoțesc pe ai mei în acea vizită. Aveam 16 ani și nu exagerez când spun că a fost dragoste la prima vedere. Pur și simplu am rezonat! Era un tip vesel, interesant și… mai ales curios! În timp am descoperit la el o grămadă de calități: inteligență, inventivitate, blândețe, curaj, iubire necondiționată și lista poate să continue”, a spus Monica Doroftei într-un interviu.
Totodată, Leonard Doroftei a declarat în repetate rânduri că Monica a fost forța care a ținut familia unită și a gestionat provocările carierei sale internaționale și perioadele dificile de după retragerea din box.

