Coșmar pentru o pensionară! Trebuie să returneze 60.000 de euro statului, după ce a făcut asta timp de 20 de ani

O pensionară în vârstă de 86 de ani din landul german Hessa a fost obligată de instanță să returneze statului o sumă considerabilă, de aproximativ 60.000 de euro, după ce s-a descoperit că a încasat necuvenit două pensii simultan.
Conform informațiilor prezentate de Libertatea, care citează un articol al jurnaliștilor de la Blic (Ringier Media International), femeia a beneficiat ani la rând de o pensie de urmaș consistentă, deși din anul 1999 încasa, în paralel, și propria pensie pentru limită de vârstă.
Tribunalul Social de Stat din Hessa a stabilit că femeia se face vinovată de încălcarea gravă a obligației de a notifica modificările veniturilor sale, decizând recuperarea integrală a sumelor primite în plus.
Femeia a rămas văduvă în 1996, după o căsnicie începută în 1959, moment în care a început să primească o pensie de urmaș de circa 1.280 de mărci germane. Începând cu 1999, aceasta a beneficiat și de propria pensie, în cuantum de aproximativ 2.500 de mărci lunar. Totuși, nu a informat asigurările de pensii despre acest nou venit.
Legislația în vigoare, respectiv articolul 97 din Legea asigurărilor de pensii (SGB VI), prevede că, în cazul cumulului pensiei de urmaș cu veniturile proprii, 40% din suma care depășește un anumit plafon neimpozabil se scade din pensia de văduvă.
Situația a ieșit la iveală abia în 2019, când o procedură automată de comparare a datelor a alertat societatea de asigurări. Calculul prejudiciului arată că femeia trebuie să restituie suma exactă de 59.831 de euro.
În fața instanței, pensionara a invocat buna-credință, explicând că documentele au fost completate de serviciul municipal, care ar fi trebuit să trasmită datele în sistem. Judecătorii au respins apărarea, considerând fapta o neglijență gravă, deoarece decizia de pensionare din 1996 o avertiza clar asupra obligației de a raporta orice venit suplimentar.
În motivarea hotărârii, instanța a notat: „Reclamanta a primit în mod continuu pensia pentru limită de vârstă din propria asigurare, fără a raporta acest lucru serviciului responsabil de pensiile de urmaș”.
Deși femeia a susținut că nu dispune de economii pentru a achita datoria, instanța a refuzat ștergerea parțială a sumei. S-a constatat că termenul de prescripție de zece ani nu a fost depășit, ceea ce permite recuperarea integrală a banilor.

