Coșmar pentru un român în Bulgaria! Ce a pățit în timp ce dormea întrece orice imaginație

Un conducător auto român a căzut victimă hoților în timp ce se afla pe teritoriul Bulgariei, incidentul având loc într-o parcare nesupravegheată de pe drumul european E79.
Potrivit informațiilor furnizate de agenția bulgară BTA, fapta s-ar fi petrecut în noaptea de 11 spre 12 decembrie, în intervalul orar 19:00 – 1:30. Autorii au tăiat prelata semiremorcii, atât pe partea stângă, cât și pe cea dreaptă, reușind să sustragă o parte din bunuri. Poliția din Mezdra a confirmat dispariția a 21 de scaune auto și a demarat o anchetă pentru identificarea făptașilor.
Datele Direcției Regionale a Ministerului de Interne din Vrața indică o creștere a infracționalității în zonă, luna trecută fiind raportate 38 de astfel de furturi. Dintre acestea, 21 au fost soluționate, restul cazurilor aflându-se încă în lucru, relatează Libertatea.ro.
Fenomenul jafurilor asupra transportatorilor de mărfuri, mulți dintre ei cetățeni români, a luat amploare pe drumurile din Europa, fiind semnalate incidente frecvente în Germania, Austria, Slovacia, precum și în zonele de frontieră româno-bulgare.
De exemplu, anul trecut, un alt șofer român a fost prădat în Germania, în zona de odihnă Schlochau de pe autostrada A7, lângă Northeim. Incidentul a implicat trei bărbați care, pretinzând că sunt polițiști și efectuează un control de rutină după miezul nopții, i-au distras atenția camionagiului. Aceștia au reușit să fugă cu o geantă cu haine și portofelul victimei, prejudiciul fiind estimat la câteva mii de euro.
Într-un alt caz recent, un transportator român a constatat la destinație că a rămas fără sute de anvelope, evaluate la zeci de mii de euro, după ce hoții i-au tăiat prelata camionului pe teritoriul Germaniei, existând suspiciuni că jaful a fost comis de o bandă organizată.

