Crimă descoperită cu ajutorul unei fetițe de 12 ani: o bătrână de 83 de ani, otrăvită și sufocată pentru locuință!

O femeie de 35 de ani este acuzată că a ucis o bătrână de 83 de ani din orașul Pantelimon pentru a-i lua apartamentul. Fapta a fost descoperită la două săptămâni după ce victima fusese înmormântată, iar suspecta a fost arestată preventiv.
Elucidarea cazului a fost posibilă datorită mărturiei unei fetițe de 12 ani. Copila i-a povestit tatălui său că a auzit zgomote suspecte în noaptea în care bătrâna a murit. Bărbatul, care avea un contract de rentă viageră cu victima și era partenerul suspectei de doar două luni, a legat informațiile și a denunțat totul la poliție.
Conform anchetatorilor, suspecta i-ar fi dat bătrânei un amestec de pastile, alcool și săpun lichid. Deoarece decesul nu a survenit imediat, femeia ar fi sufocat-o. Timp de două săptămâni, nimeni nu a bănuit că a fost vorba despre o crimă.
În timpul audierilor, femeia în vârstă de 35 de ani și-a recunoscut fapta, declarând că a ucis-o pe bătrână pentru locuința acesteia.
„Este clar că vorbim despre o persoană cu o gândire primitivă, care nu știa ce să facă și a combinat mai multe metode. Când a văzut că otrava nu își face efectul, a recurs la asfixiere”, a explicat criminologul Dan Antonescu.
O vecină a victimei a declarat: „Nu s-a plâns niciodată! Era foarte bine îngrijită. Oameni cumsecade. Și Vali era un om de nota 10”.
În urma denunțului, polițiștii au dispus exhumarea trupului neînsuflețit pentru a preleva probe biologice și a stabili cu exactitate cauza morții. Accesul în cimitir a fost blocat pe durata procedurilor.
IPJ Ilfov a comunicat că femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de omor calificat.
„Chiar dacă locuința ar fi rămas, era pe numele bărbatului și al copiilor lui, nu al ei, care abia intrase în familie”, a afirmat un alt vecin.
Conform contractului de rentă viageră, bărbatul care a făcut denunțul va rămâne proprietarul apartamentului, dacă testamentul nu va fi contestat. Prin același act, el s-a angajat să aibă grijă de fiica victimei, o femeie cu sindrom Down.

