3dots.ro

Cum va fi înmormântată Camelia Mitoseru: „Flori albe și toată lumea îmbrăcată în alb…

Cum va fi înmormântată Camelia Mitoseru: „Flori albe și toată lumea îmbrăcată în alb…

Un moment emoționant s-a petrecut în podcastul realizat de actrița Eugenia Șerban, acolo unde invitați au fost Mihai Mitoșeru și mama lui, Camelia Mitoșeru. Discuția a ajuns, la un moment dat, într-o zonă sensibilă, iar femeia, cunoscută pentru firea ei directă, a vorbit fără ocolișuri despre moarte.

La 74 de ani, Camelia Mitoșeru spune că privește finalul vieții cu seninătate și că nu își dorește lacrimi sau tristețe exagerată atunci când va veni momentul despărțirii. Din contră, are chiar și câteva dorințe foarte clare despre cum ar trebui să arate ziua în care va fi condusă pe ultimul drum.

Camelia Mitoșeru nu se teme de moarte. Ce îi cere fiului ei
„Te rog frumos să nu mă plângi. Când am să mor… Este firesc și e normal ca într-o zi să plecăm. Nu știm unde. Dumnezeu… Consider că am făcut numai fapte bune și o să mă ia la El. Să nu cumva să mă plâng! Flori albe, toată lumea îmbrăcată în alb, îmi pui pozele mele din tinerețe pe lângă mine și drum bun. Și tu să fii deștept și frumos cum te știu eu, cum te-am făcut eu pe acest pământ. Eu și cu Dumnezeu, bineînțeles. Mai stau, dar când o fi să fie, ți-am declarat cu public!”

Actrița Eugenia Șerban, gazda podcastului, a fost profund impresionată de calmul cu care Camelia Mitoșeru a vorbit despre un subiect pe care mulți îl evită. Pentru ea, scena a fost una emoționantă, mai ales că asemenea dorințe pot fi dificil de acceptat de către cei apropiați.

După difuzarea episodului, actrița a publicat un mesaj pe TikTok în care a mărturisit că momentul a surprins-o.

„Uneori te ia prin surprindere cât de calm poate vorbi cineva despre moarte. Și cât de greu e pentru cei rămași să respecte asta”, a scris Eugenia Șerban.

Mesajul a stârnit numeroase reacții în mediul online, unde mulți oameni au spus că au fost impresionați de sinceritatea și liniștea cu care Camelia Mitoșeru a abordat subiectul.

Operația pe creier prin care a trecut recent
Declarațiile despre moarte vin după o perioadă dificilă din punct de vedere medical. În octombrie 2025, Camelia Mitoșeru a fost nevoită să treacă din nou printr-o intervenție pe creier, după ce medicii au descoperit reapariția unui meningiom.

La acea vreme, mama lui Mihai Mitoșeru explica faptul că nu este pentru prima dată când se confruntă cu această problemă.

„Exact ca acum patru ani, când am mai fost operată, am fost din nou diagnosticată cu meningiom pe creier. E ca o pieliță, care crește pe creier, iar la câțiva ani se reface și trebuie îndepărtată. De data asta, a fost însă mai ușor, a fost o operație cu laser, și nu mai durează atât de mult recuperarea. În plus, în aceeași zi, eram acasă, externată”, declara Camelia Mitoșeru pentru Click!.

Intervenția a decurs bine, iar recuperarea a fost mult mai rapidă decât în trecut, însă experiența pare că i-a schimbat perspectiva asupra vieții și a momentului inevitabil al despărțirii.

Powered by VA Labs