Dacă te numeri printre aceste persoane, nu mai consuma ghimbir niciodată

Deși este apreciat pentru multiplele sale proprietăți benefice, consumul de ghimbir nu este recomandat în anumite situații, putând chiar să agraveze unele afecțiuni, avertizează specialiștii.
Acest condiment este recunoscut pentru capacitatea sa de a ameliora diverse probleme, de la greața provocată de răul de mișcare sau chimioterapie, până la indigestie, crampe și dureri de cap. Printre efectele sale pozitive se numără combaterea inflamațiilor, a febrei și a problemelor circulatorii, stimularea sistemului digestiv și protejarea ficatului și a stomacului. De asemenea, contribuie la absorbția nutrienților esențiali și poate reduce durerile musculare și articulare.
Cu toate acestea, există categorii de persoane pentru care ghimbirul este contraindicat.
Deoarece stimulează circulația sângelui, ghimbirul poate înrăutăți starea pacienților cu tulburări de sânge. Medicii recomandă, de asemenea, evitarea consumului cu cel puțin două săptămâni înaintea unei intervenții chirurgicale.
Ghimbirul este contraindicat și persoanelor subponderale sau celor care încearcă să ia în greutate. Acest lucru se datorează faptului că rădăcina reduce pofta de mâncare și accelerează metabolismul, fiind un ajutor în curele de slăbire, dar un impediment pentru acumularea de kilograme.
Pacienții care urmează tratamente medicamentoase pentru afecțiuni cronice trebuie să consulte medicul înainte de a consuma ghimbir. Acesta poate interacționa periculos cu anumite substanțe, cum ar fi anticoagulantele, beta-blocantele sau medicamentele pe bază de insulină. În cazul persoanelor cu hemofilie, ghimbirul poate anula efectul tratamentului specific.
Femeile însărcinate ar trebui să evite consumul de ghimbir. Specialiștii avertizează că stimulenții puternici conținuți de această rădăcină ar putea provoca apariția contracțiilor premature.
Ghimbirul nu este indicat nici persoanelor care suferă de inflamații ale stomacului sau ale plămânilor. Totodată, cei cu pietre la fiere trebuie să ceară sfatul medicului, deoarece ghimbirul are efect colagog, adică favorizează evacuarea bilei în duoden, ceea ce poate fi problematic.

