Dezastrul care a ucis jumătate din Europă a pornit de aici! Cauza reală a Morții Negre, descoperită abia acum
O erupție vulcanică neidentificată ar fi declanșat seria de evenimente care a dus la pandemia de ciumă bubonică, responsabilă pentru decesul a aproximativ 60% din populația Europei medievale, notează Live Science.
Cunoscută sub numele de Moartea Neagră, epidemia a lovit orașele portuare din Italia în 1347, extinzându-se ulterior pe tot continentul cu efecte devastatoare.
Bacteria Yersinia pestis, care a cauzat boala, a fost introdusă în Europa prin intermediul transporturilor de cereale.
Importurile au devenit necesare după ce o erupție vulcanică masivă a eliberat cantități semnificative de cenușă în atmosferă. Acest fenomen a generat o perioadă de vreme rece și înnorată, distrugând recoltele locale. Situația este descrisă adesea prin „efectul fluturelui”, unde un eveniment aparent izolat declanșează consecințe majore la mare distanță.
Concluziile privind modul în care ciuma a ajuns în Italia au fost publicate joi în revista Communications Earth & Environment de către Martin Bauch, istoric la Institutul Leibniz pentru Istoria și Cultura Europei de Est, și Ulf Büntgen, geograf la Universitatea Cambridge.
Cei doi au analizat documente istorice din perioada 1345-1349, descoperind relatări despre o „eclipsă lunară întunecată”, nebulozitate crescută și o scădere a luminii solare.
Aceste fenomene sugerează prezența unui strat dens de aerosoli vulcanici cu conținut de sulfat, care răcesc atmosfera reflectând lumina solară.
Datele paleoclimatice au fost confirmate de prezența unor cantități mari de sulf în carotele de gheață polară, indicând o erupție în jurul anului 1345.
„Nu putem spune prea multe despre erupția vulcanică. Pe baza miezurilor de gheață, știm că erupția trebuie să fi avut loc la tropice, deoarece, sulfatul a fost găsit în concentrații similare atât în gheața de la Polul Nord, cât și în cea de la Polul Sud”, a explicat Martin Bauch.
De asemenea, analiza inelelor de creștere ale copacilor din Europa a arătat că verile anilor 1345, 1346 și 1347 au fost neobișnuit de reci.
În contrast, toamnele au fost extrem de ploioase, ducând la inundații și eroziunea solului.
Aceste schimbări climatice au compromis producția de cereale și viță-de-vie din Italia, forțând comercianții să aducă provizii din regiunea Mării Negre pentru a evita foametea.
„Revenite acasă în a doua jumătate a anului 1347, flotele comerciale italiene au adus nu doar grâne în porturile mediteraneene, ci și bacteria Yersinia pestis, cel mai probabil prin intermediul puricilor care se hrănesc cu praf de cereale în timpul lungilor călătorii”, au punctat cei doi oameni de știință.
Primele infecții au apărut la Veneția la scurt timp după acostarea navelor.
„A fost astfel inițiat ciclul tipic de infecție. Populațiile de rozătoare sunt primele infectate. Odată ce ele mor, puricii se mută la alte mamifere și, în cele din urmă, la oameni”, a detaliat Martin Bauch.
Astfel, efortul de a preveni o criză alimentară în Mediterana a dus la o tragedie sanitară mult mai gravă. Cercetătorii subliniază că pandemia a fost rezultatul unei interacțiuni între factori climatici de scurtă durată și infrastructura comercială existentă.
„Chiar dacă Moartea Neagră a rezultat dintr-o confluență rară de factori de mediu și sociali, este important să înțelegem mai bine cauzele pandemiilor trecute, deoarece probabilitatea apariției bolilor infecțioase zoonotice și a transformării lor în pandemii este posibil să crească, într-o lume care este cu mult mai caldă și mai globalizată decât în trecut”, au conchis ei.
