3dots.ro

Dezvăluirea tristă făcută de un prieten apropiat al lui Horia Moculescu: „Era dependent de acel tub de oxigen”

Dezvăluirea tristă făcută de un prieten apropiat al lui Horia Moculescu: „Era dependent de acel tub de oxigen”

Renumitul compozitor Horia Moculescu a încetat din viață marți, 12 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani. Decesul a survenit pe fondul unor probleme grave de sănătate cu care s-a confruntat în ultimele luni. Cu o săptămână înainte, fusese internat la Institutul „Matei Balș” din București din cauza unor afecțiuni pulmonare, iar în cele din urmă organismul său a cedat.

Trupul neînsuflețit al maestrului a fost depus în foaierul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, pentru ca publicul și apropiații să îi poată aduce un ultim omagiu. Ulterior, sicriul va fi mutat la capela Cimitirului Bellu, iar înmormântarea va avea loc duminică.

Fiica sa, Nidia Moculescu, a comunicat public programul complet al ceremoniilor funerare. „Cei care doresc să își ia rămas bun și să îi aducă un ultim omagiu maestrului Horia Moculescu sunt invitați să o facă vineri, 14 noiembrie 2025, începând cu ora 14.00, până sâmbătă, 15 noiembrie, ora 14.00, în foaierul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, situat pe Calea Victoriei nr. 33, București. După acest moment, începând de sâmbătă, 15 noiembrie, ora 14.00, trupul neînsuflețit va fi depus la capela Cimitirului Bellu Ortodox. Ceremonia de înmormântare se va desfășura duminică, 16 noiembrie, începând cu ora 11.00. Slujba religioasă și momentul de rămas bun se vor desfășura într-un cadru restrâns și privat, doar in prezența familiei și a celor mai apropiați prieteni. Îi rugăm pe toți cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu să păstreze discreția, respectul și solemnitatea acestui moment de despărțire”, a transmis Nidia Moculescu pe Facebook.

Vineri, la scurt timp după depunerea sicriului la teatru, Nidia Moculescu, îmbrăcată în doliu, a fost prezentă la căpătâiul tatălui său, momentul fiind surprins de Libertatea. Printre primele personalități care au venit să-și ia rămas bun s-au numărat Mirabela Dauer și Eugen Cristea.

În schimb, fosta soție a compozitorului, Mariana Moculescu, a anunțat că nu va fi prezentă la funeralii. Mama Nidiei a publicat un mesaj online prin care a clarificat rolul fiicei sale în organizarea evenimentelor.

„Fiica defunctului deține dreptul exclusiv de reprezentare a familiei și gestionează toate chestiunile legate de viața și memoria acestuia. Orice declarație publică, acțiune sau intervenție care încearcă să-i substituie acest rol contravine drepturilor sale și va fi documentată și sesizată autorităților competente. Se solicită respectarea strictă a poziției fiicei și încetarea imediată a oricăror acțiuni neautorizate în gestionarea chestiunilor familiale sau a comunicării publice”, a scris Mariana Moculescu.

Artistul Mihai Trăistariu, un apropiat al lui Horia Moculescu, a vorbit despre starea de sănătate precară a acestuia din ultima perioadă. „Vestea m-a întristat! Eram buni prieteni, mă aprecia ca artist, mă lăuda peste tot. Îi transmit și Nidiei Moculescu, fiicei lui, pe care atât de mult a iubit-o, să fie puternică. Ea îi seamănă leit, i-a moștenit talentul! Adesea Horia Moculescu îmi trimitea piese cântate de Nidia, mă întreba ce părere am, mai ales că sunt și profesor de canto. O susțineam, are un timbru vocal foarte bun, cântă așa, americănește. Ce se bucura Horia când o lăudam”, a declarat Mihai Trăistariu pentru Click.

Cântărețul a povestit și un episod de acum un an, când l-a întâlnit pe compozitor la Teatrul de Revistă și a fost șocat să vadă cât de dependent era de aparatura medicală. „Am fost șocat când l-am văzut atunci. Horia Moculescu își aduse de acasă un aparat cu oxigen, îl căra după el, era dependent de acel tub de oxigen, din cauza problemelor pulmonare. A rezistat pe scenă fără acel aparat vreo 3-4 minute, apoi s-a grăbit să ajungă în culise și și-a pus mască de oxigen. Nu mai putea respira singur. Trecuse și prin Covid-19, fusese și internat, a îndurat multe… A fost un nume de referință în muzica românească, ar trebui să îi cinstim mereu memoria, este un artist de pus în ramă”, a adăugat Mihai Trăistariu.

Powered by VA Labs