Doi părinți au făcut TESTUL genetic după ce au REALIZAT că fetița…

Doi soți din Florida au acționat în instanță o clinică de fertilitate după ce au descoperit că fetița nou-născută nu are nicio legătură biologică cu aceștia. Steven Mills și Tiffany Score, ambii de rasă albă, au început să aibă suspiciuni imediat după nașterea copilului în luna decembrie, observând diferențe de ordin rasial.
Testele genetice au confirmat ulterior restul temerilor acestora. Potrivit documentelor depuse la tribunalul din Orange County și citate de Fox News, unitatea Fertility Center of Orlando este acuzată că ar fi implantat un embrion greșit în uterul femeii, la o distanță de cinci ani după ce cuplul își depozitase acolo propriul material genetic pentru conservare, relatează aktual24.ro.
Cazul ridică probleme extrem de grave privind destinația embrionilor care aparțineau celor doi soți. Aceștia se tem că propriul lor copil biologic ar putea fi purtat în pântece de o altă persoană sau s-ar fi putut naște deja în cadrul unei alte familii, în urma unei confuzii similare făcute de clinică.
În cererea de chemare în judecată, părinții au descris legătura afectivă profundă pe care au dezvoltat-o cu micuța: „Un atașament emoțional intens s-a creat între Tiffany și Steven și copilul nenăscut pe parcursul celor nouă luni de sarcină. Chiar dacă știu că Shea nu este copilul lor biologic, legătura emoțională crește în fiecare minut în care ea rămâne în grija lor.”
Cu toate acestea, soții Mills și Score consideră că este corect ca fetița să își cunoască familia de drept. „Ar fi dispuși să o păstreze, însă pentru binele ei și al părinților genetici, recunosc că Shea ar trebui să fie unită legal și moral cu părinții săi biologici, atâta timp cât aceștia sunt apți și dornici să o crească”, se mai specifică în actele judiciare.
Pe lângă găsirea părinților biologici ai fetiței și recuperarea propriilor embrioni, cuplul solicită instanței să oblige clinica să suporte costurile testelor genetice pentru toți copiii născuți în ultimii cinci ani în urma unor proceduri de implant efectuate în acest centru medical.
La o înfățișare de urgență, reprezentanții clinicii au agreat preliminar ideea testărilor genetice, însă au invocat dreptul la intimitate al celorlalți pacienți. Avocatul centrului, Francis Pierce III, a declarat că „părinții ar trebui să fie de acord să fie testați”, precizând totodată că ambele părți implicate caută o rezolvare rapidă a acestei situații fără precedent.
Incidentul aduce în atenție istoricul problematic al instituției medicale. Conform publicației Orlando Sentinel, directorul centrului, dr. Milton McNichol, a fost sancționat cu o amendă de 5.000 de dolari în luna mai 2024. Decizia a venit după ce un control al Florida State Board of Medicine a scos la iveală că echipamentele clinicii nu îndeplineau standardele de performanță și că unitatea nu deținea un plan adecvat pentru managementul riscurilor.

