3dots.ro

Doliu uriaș în a doua zi de Crăciun! Cine sunt tinerii de 20 de ani care au murit nevinovați în accidentul din Bistrița

Doliu uriaș în a doua zi de Crăciun! Cine sunt tinerii de 20 de ani care au murit nevinovați în accidentul din Bistrița

O tragedie rutieră s-a produs vineri dimineață, în a doua zi de Crăciun, pe drumul național DN 17, în localitatea Prundu Bârgăului din județul Bistrița-Năsăud. Potrivit informațiilor publicate de Stirile Kanal D, impactul violent dintre două autoturisme a dus la decesul a doi tineri, în timp ce o a treia persoană a fost transportată la spital în stare critică.

Evenimentul a avut loc în timp ce un tânăr de 20 de ani din Tiha Bârgăului, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa spre Vatra Dornei, a pierdut controlul direcției într-o curbă. Mașina acestuia a intrat în coliziune cu un alt vehicul care circula regulamentar din sens opus, condus de o tănără de 20 de ani din Mureșenii Bârgăului.

La locul accidentului au intervenit de urgență echipajele de descarcerare și cele medicale. În ciuda eforturilor depuse de salvatori, două persoane și-au pierdut viața: tânăra care conducea cel de-al doilea autoturism și un pasager în vârstă de 22 de ani, aflat în mașina care a provocat accidentul. Șoferul de 20 de ani a fost singurul care a răspuns manevrelor de resuscitare la fața locului.

Reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud au precizat că persoana salvată a fost intubată și transportată de urgență la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale complexe, în timp ce pentru cealaltă victimă aflată în stop cardio-respirator, medicul a fost nevoit să declare decesul după finalizarea protocolului de resuscitare.

Polițiștii de la Serviciul Rutier au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs coliziunea. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a transmis detaliile intervenției într-un comunicat oficial:

„Victimele au fost extrase de către pompierii militari, din păcate, o victimă prezintă leziuni incompatibile cu viața. O victimă a răspuns protocolului de resuscitare, a fost intubată si transportată de către echipajul de terapie intensivă mobilă la UPU SMURD Bistrița. Din păcate, organismul celeilalte victime căreia i s-a aplicat protocolul de resuscitare nu a răspuns manevrelor aplicate, medicul fiind nevoit sa ii declare decesul la locul solicitării. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 20 de ani, din Tiha Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers Bistrița- Vatra Dornei, într-o curbă a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus și care era condus de o tănără de 20 de ani din Mureșenii Bârgăului. Din nefericire, în urma accidentului, conducătoare auto și un pasager de 22 de ani, aflat în autoturismul condus de tânăr, au decedat, iar conducătorul auto a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor exacte în care a avut loc accidentul în cadrul unui dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.”

Powered by VA Labs